Ieşeanul a introdus cursuri pentru îmbunătăţirea comunicării dintre pacienţi şi medici la Universitatea „Grigore. T. Popa“.
Medicina este un domeniu în care nu doar aparatura modernă, materialele sanitare şi cercetarea sunt esenţiale, ci şi comunicarea, crede Richard Constantinescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.
„La noi, relaţia dintre medici şi pacienţi este deficitară, de aceea am militat pentru introducerea în orarul studenţilor, viitorii medici, a unor cursuri care să-i facă să reflecte la importanţa comunicării cu bolnavii. Pacientul nu este un număr de pe carnetul de asigurat, este un om aflat în suferinţă“, afirmă Richard Constantinescu.
Ieşeanul s-a lovit şi el de această problemă în timpul practicii din facultate, când a lucrat la un spital din Tecuci. „Familia unei paciente mi-a cerut odată o poză a medicului care le operase o rudă apropiată pentru a şti despre cine este vorba şi pentru a-l recunoaşte pe viitor. Atunci m-am gândit că sunt foarte mulţi medici care nu discută, nu pregătesc familia bolnavului pentru momentele dificile“, adaugă Richard Constantinescu.
„Medicina şi religia se completează“
Un alt curs pe care Richard Constantinescu a ţinut să-l introducă în organigrama UMF Iaşi este cel de Medicină şi Religie. La dezbaterile cu studenţii participă preoţi de religii diferite, care le aduc în atenţie studenţilor implicaţiile morale ale profesiei pe care şi-au ales-o, dar şi efectele benefice pe care religia le poate avea în tratamentul unui pacient.
„Medicina şi religia se completează. Tratamentul nu poate exclude viaţa spirituală a bolnavului, ci dimpotrivă, trebuie să ţină cont de ea. Ştiu medici care îşi trimit pacienţii la spovedit înainte de operaţii“, subliniază asistentul universitar.
Ieşeanul se impli