Ţara dă în clocot, zilele acestea, în accese de spaimă şi furie incontrolabile. Acuzaţiile, înjurăturile, chiar imprecaţiile – lansate, de mase de oameni ameninţate de spectrul şomajului şi al sărăciei, cu preponderenţă la adresa puterii – sunt parte din cotidian. Reacţiile sunt fireşti şi inevitabile în astfel de situaţii.

Ceea ce nu este nici firesc şi nu ar fi nici inevitabil este reacţia unor politicieni, nume sonore şi influente ale scenei politice româneşti, care – doar prin simpla angajare, directă sau indirectă, la un moment dat, într-o relaţie discutabilă stat-privat – pot fi întrebaţi dacă nu cumva şi-au adus contribuţia la actuala stare de fapt? Te aştepţi, în atare situaţie, la decenţă şi la o eventuală implicare a lor în ieşirea ţării din criză, alături de decidenţi a căror culoare politică nu ar trebui să aibă vreo relevanţă în astfel de momente. Auzindu-i lansând acuzaţii la adresa unui singur om (deşi nu trăim într-o republică prezidenţială şi nici într-un stat autoritar, unde puterea şi decizia stau în mâinile unui om), te întrebi dacă sunt cei mai potriviţi să arunce piatra.

“Măi, Traiane”, aceasta este formula cu care domnul Dan Voiculescu, fostul preşedinte al Partidului Conservator, membru al Parlamentului României, îl interpelează pe preşedintele ţării. Într-un articol pe care l-a postat pe blog, domnul Voiculescu mai afirmă : “Totuşi, chiar dacă ai aflat ultimul că numai în contrabanda cu ţigări şi alcool se scurg aproape două miliarde de euro, e bine că ai aflat. Însă, îndrăznesc să îţi reamintesc, tu eşti cel care patronează sistemul, eşti direct responsabil pentru această situaţie”. Ce pare să uite domnul Voiculescu este, de exemplu, afacerea Crescent. Sau faptul că, în calitate de senator, nu se declarase ofensat că, în Parlament, s-a dat nu o dată vot favorabil funcţionării duty-free-urilor – locuri unde contrabanda cu ţigări a