Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România “naşului” Băsescu pierde procesul cu “finul” Lambrino

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 mai 2010 ·

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România într-un dosar extrem de sensibil. Cele câteva mii de euro pe care Bucureștiul îi scoate din pușculiță pălesc în comparație cu posibilele implicații ale acestui proces. Sursa: Arhiva EVZ

Prinţul Paul de România, “finul” preşedintelui Traian Băsescu, va primi “compensaţii morale” în valoare de 9500 de euro şi recunoaşterea faptului că justiţia română i-a alterat dreptul la un proces echitabil.

Statul român este acuzat că a tergiversat nepermis de mult rezolvarea diferendului iscat de Carol Mircea Grigore de Hohhenzollern, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea, fratele vitreg al Regelui Mihai, tatăl lui Paul Lambrino şi luptătorul neobosit pentru recunoaşterea descendenței sale monarhice.

Considerând că “o procedură juridică iniţiată în urmă cu peste 15 ani şi nesoluționată până în prezent reprezintă un termen prea lung”, judecătorii de la CEDO i-au dat câştig de cauză lui Paul de România, obligând Bucureştiul să-i plătească acestuia 9500 de euro şi să accelereze rezolvarea speței.

Chestiunea în cauză este una extrem de sensibilă pentru statul român: Carol Mircea Grigore Lambrino, primul fiu al lui Carol al II-lea, a încercat toată viaţa să obţină recunoaşterea statutului său regal. Decedat în 2006, după ce obţinuse deja permisiunea de a purta titlul de Hohenzollern, vlăstarul nelegitim al ultimului monarh român interbelic n-a reuşit însă niciodată să primească din partea României postcomuniste certificatul de moştenitor.

Cu alte cuvinte, deşi s-a considerat îndreptăţit, Carol Mircea de Hohenzollern n-a beneficiat de statutul care i-ar fi permis să revendice proprietăţi ale Casei Regale.

Averea Casei Regale, o afacere în doi?

Fiul lui Carol Mircea, Paul Lambrino, autointitulat Paul de România, a continuat demersurile tatălui său, obţinând acum o recunoaştere formală din partea C

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 47 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°