Ultimul preşedinte al Radioteleviziunii crede că fenomenul „Piaţa Universităţii“ a determinat victoria lui Ion Iliescu din 1990
Răzvan Theodorescu a fost preşedinte al Radioteleviziunii din 1990 până în 1992, când instituţia s-a scindat. Radioul a mers pe drumul lui, Televiziunea - la fel, şi amândouă au continuat să slăvească Puterea.
Mai citeşte şi:
Secretele mineriadelor / Sergiu Andon: „Brucan avea influenţă directă în ziar“
La 20 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, academicianul îşi face „mea culpa": a acceptat funcţia datorită unui „frison istoric", mai exact frisonul plăcerii de a avea putere. În schimb, Theodorescu nu crede că Televiziunea a manipulat şi admite că oameni ca Silviu Brucan şi Virgil Măgureanu au supravegheat din umbră destinul lui Ion Iliescu.
Despre relaţia privilegiată cu Ion Iliescu are de dat o explicaţie: „În urma unor evenimente din 1959, am fost fierar trei ani, dar n-am intrat în închisoare şi, până la 22 decembrie 1989, n-am ştiut că i-o datorez lui Ion Iliescu".
„Adevărul": Cum vă evaluaţi activitatea de preşedinte al Radioteleviziunii?
Răzvan Theodorescu: Am fost ales preşedinte la 12 februarie 1990, în aceeaşi zi în care studenţii şi profesorii mă aleseseră rector al Universităţii Naţionale de Artă. Fusesem scos multă vreme din învăţământ, după scrisoarea de protest pe care o scrisesem în 1977, despre distrugerea Bisericii Enei, şi care fusese citită la Europa Liberă. Ar fi trebuit ca această alegere a mea ca rector, după un deceniu de absenţă, să mă satisfacă deplin. Însă, un demon, un spiriduş interior îmi spunea că Televiziunea poate să fie ceva extrem de interesant ca experienţă istorică. După doi ani ca preşedinte, ajunsesem să spun că dacă aş fi citit mii de cărţi de psihologie istorică, de sociologie, de istorie contemporană, n-aş fi învăţat câte am învăţ