Peste 70.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa la greva generală care va avea loc luni, 31 mai, în Bucureşti şi în ţară. Capitala va fi principala victimă a acţiunilor sindicaliştilor, pentru că aici este posibil să-şi oprească lucrul şi angajaţii instituţiilor care asigură transportul în comun.
Fără metrou, autobuze, troleibuze şi tramvaie, o mare parte dintre bucureşteni sau a celor care vor tranzita Capitala vor fi „arestaţi la domiciliu". Singura scăpare este, pentru mulţi, taxiul. Cei îndrăzneţi vor apela şi la centrele de închiriat biciclete, ba chiar vor asculta sfaturile maratoniştilor şi vor face jogging până la serviciu.
Experimentul redactorilor „Adevărul de Seară", realizat anul trecut, cu ocazia ultimei greve a angajaţilor Metrorex, a arătat că salvarea este taxiul. Asta dacă aveţi noroc să găsiţi unul. La momentul experimentului, toate numerele de telefon ale companiilor erau ocupate, însă te alegeai cu o maşină după 20 de minute de la comandă.
Împarte maşina cu alţi pasageri
„La greva de data trecută a fost puţin mai greu pentru că aveam mai puţine maşini. Acum avem în jur de 1.200 de taxiuri şi vom sta la dispoziţia călătorilor care ne vor cere ajutorul în acest caz. Vom face faţă", a declarat Nicolae Truşcă, directorul companiei de taxi Cobălcescu.
El a mai spus că şoferii care au fost în tura de noapte au fost nevoiţi să muncească peste program, ceea ce se poate întâmpla şi de această dată.
Un bucureştean stabilit în Belgia a venit şi el cu o soluţie pentru traficul aglomerat din Bucureşti: împărţirea autovehiculului. Cei care au maşină personală şi al căror program coincide cu cel al altor persoane care locuiesc în zonă pot călători împreună.
Tot ce trebuie să facă proprietarul maşinii este să dea un anunţ cu locul şi ora plecării, respectiv destinaţia pe site-ul www.cumasina.net. „Site-ul poate fi o