Cel mai recent spectacol al lui Felix Alexa, „Livada de vişini", reprezintă, probabil, una din ultimele ocazii de a mai vedea o montare nouă în Sala Amfiteatru a Naţionalului bucureştean. Mult amânata renovare a clădirii teatrului se pare că va începe în sfârşit. Iar planurile includ desfiinţarea acestei săli unice, aleasă de Alexa pentru multe din montările sale, şi construcţia altora.
Într-o nouă traducere, semnată Maşa Dinescu, cu o scenografie surprinzătoare (Diana Ruxandra Ion), cu muzică de Alexander Bălănescu, spectacolul e unul din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea dramaturgului. Este şi prima montare după Cehov din cariera regizorului, o montare care, deşi include textul aproape integral, durează doar două ore şi un sfert. Este un spectacol care, cu siguranţă, va avea şi un mare succes de public, dacă ar fi să ne luăm după numele de pe afiş. Nici comică, dar nici foarte dramatică, „Livada..." lui Alexa este proiectată într-un spaţiu inedit. Ea ia forma concretă a unui dulap mare cu borcane de compot. De vişine, evident. Iar dulapul e, desigur, cel de 100 de ani în onoarea căruia Gaev ţine un discurs. Astfel conservată, livada (sau ce a mai rămas din ea) poate fi luată la pachet de foştii proprietari atunci când trebuie să părăsească definitiv locul. Dar şi această conservare se va dovedi la final o formă trecătoare. Din livadă, nu va mai rămâne nimic. Nici măcar un borcan de compot.
Cea mai interesantă „găselniţă" a spectacolului lui Felix Alexa este distribuirea unui actor tânăr în rolul lui Lopahin. E, conform regizorului, mai aproape de indicaţiile lui Cehov. În acelaşi timp e, în spectacolul de la Naţional, mai aproape de imaginea „ţărănuşului" căruia marea stăpână i-a adresat două cuvinte cândva. În cazul de faţă, personajul nu are nimic din Lopahin-ul fără scrupule, interesat exclusiv d
