De la Piaţa Sudului îl iei pe 232, cobori la a doua, imposibil de ratat: Spitalul „Al. Obregia“. Intrarea se face pe o poartă larg deschisă, pe lîngă paznici şi maşini – un du-te vino agitat şi colorat. Intri într-o curte pietruită, cu multe clădiri, pierdute pe alei serene, frumoase, pline de verdeaţă, tivite de băncuţe şi asezonate cu chioşcuri. Ziare, sucuri şi ţigări. Nişte pacienţi în halate, ieşiţi la promenadă cer „împrumut“. Tarif fix: 50 de bani. Pentru cafea.
La poarta Secţiei 16, secţia de psihiatrie-toxicomanii, aşteaptă cîţiva oameni. Nu poţi intra oricum, trebuie aşteptat bodyguardul, trebuie să răspunzi la un mini interogatoriu, după care ţi se deschide (sau nu) uşa. O doamnă în vîrstă, blondă, cu o ţigară slim într-o mînă şi o pungă cu pateuri în cealaltă, mă întreabă, cu voce groasă: „Azi se mai fac internări?“. Nu ştiu ce să-i răspund, dar îmi dau seama că mai sînt şi alţii cu aceeaşi întrebare pe buze.
Sînt invitată înăuntru, mă simt ca în filmele cu refugiaţi la porţile Ambasadei Statelor Unite. Trec pe coridoare cu faianţă roşcovană, pe lîngă nişte grupuri sanitare (curate) şi un cabinet pe care scrie „Psiholog“. Prin uşile deschise ale saloanelor văd mai multe paturi, toate ocupate de tineri (majoritatea) în pijama. Stau întinşi, citesc, dorm. E linişte şi o senzaţie de pace. 98% dintre cei internaţi aici sînt dependendenţi de heroină. Mi se spune: „nu ajunge aici studentul cu marijuana, ci acela care-şi injectează cinci ture de heroină pe venă în fiecare zi“.
Secţia a fost înfiinţată în iulie 2000, într-un moment în care, după cum declară şeful secţiei, domnul dr. Lucian Vasilescu, medic primar psihiatru, „devenise acut să se facă ceva pentru acest gen de problemă“.
Dependenţa de droguri? Mi se spune că, pînă la urmă, oricum ai lua-o, este o „afecţiune cronică cu recăderi şi remisiuni“, dependenţa în sens psihiatric
