Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJAS a platit doar o parte din contravaloarea serviciilor medicale

Publicat in Ziua Constanta, joi 27 mai 2010 ·

Cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Constanţa trece printr-o situaţie financiară critică. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa a virat în cont doar o parte din suma aferentă serviciilor medicale prestate de instituţia spitalicească.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa trebuia să depună săptămâna trecută în cont suma de 23,5 miliarde de lei vechi pentru a putea acoperi serviciile medicale. Însă, doar 1,5 miliarde de lei vechi au ajuns în cont la sfârşitul săptămânii trecute, sumă suficientă doar pentru a plăti datoriile către bugetul de stat. „Am avut o întâlnire cu şefii secţiilor. Restul banilor care ne-au rămas i-am împărţit pe secţii. Astfel, fiecare secţie a primit cât a consumat. De exemplu, secţia de Ortopedie a primit mai mulţi bani deoarece desfăşoară un program naţional pentru proteze, iar costurile pentru această intervenţie sunt foarte mari", a declarat managerul instituţiei spitaliceşti, dr. Dan Căpăţână.

Menţionăm că cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Constanţa înregistrează datorii de peste 200 de miliarde de lei vechi către furnizorii de medicamente, de materiale sanitare şi de soluţii perfuzabile. Dacă această situaţie nu se va schimba, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu îşi va plăti integral datoriile, purtătorul de cuvânt este de părere că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va ajunge ca alte spitale din ţară, să nu mai poată desfăşura acte medicale. Pentru moment, unitatea sanitară dispune doar de materiale sanitare, antibiotice şi perfuzabile pentru urgenţe majore. „Suntem în pragul de a rămâne fără anestezic, iar foarte mulţi pacienţi îşi cumpără ce au nevoie", a conchis dr. Stoian. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Constanţa trece printr-o situaţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 24 minute
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum 21 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum 28 minute
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 3 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Industria petrolieră arctică a Rusiei, afectată grav de sancţiunile SUA asupra navelor şi depozitelor sale

News.ro acum 3 ore
Industria petrolieră arctică a Rusiei se confruntă cu perturbări majore din cauza sancţiunilor impuse de SUA asupra tancurilor petroliere şi a depozitelor sale, ceea ce a dus la blocarea stocurilor de ţiţei destinate cumpărătorilor din Asia, potrivi

Marea Britanie investighează serviciile de căutare Google sub noile reguli stricte privind concurenţa

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a deschis marţi o investigaţie asupra serviciilor de căutare Google, marcând prima anchetă majoră sub noile reguli stricte ale ţării privind concurenţa digitală, relatează CNBC. CMA eva

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°