Am redescoperit întîmplător un fragment în jurnalul Febra al lui Mircea Horia Simionescu, din vremea în care a fost şeful biroului lui Popescu-Dumnezeu (aventură care s-a terminat cu o încercare de sinucidere a scriitorului) povesteşte întîlnirea cu Ion Iliescu proaspăt adus ca “tînăr secretar voios”.

Iliescu îi face scriitorului o impresie bună, e foarte civilizat, citit, se interesează de cartea lui MHS, proaspăt tipărită. Aflăm că era văzut acolo ca un soi de ghimpe de control plasat în coasta lui Popescu-Dumnezeu.

Am lipit asta de un alt fragment în care Mircea Horia Simionescu descrie sentimentul de şoc şi vinovăţie la luarea salariului: 7200 de lei! (între timp mama îi scrie cum se descurcă cu un salariu mizerabil de cîteva sute).

Conceptul “sărac şi cinstit cu mii de lei salariu” se aplică şi acum. Există o întreagă categorie de jurnalişti-performeri care plîng pe umerii pensionarilor cu salarii la fel de indecente precum ale tînărului propagandist Iliescu în anii 70. Propaganda este în continuare cea mai bine plătită industrie în partea asta de lume. Televiziunea a cunoscut cea mai explozivă ascensiune în partea asta de Europă. Consilierii şi propagandiştii puterii sînt acum bine plasaţi în zonele “deconcentrate”. Propagandiştii privaţi din presă sînt plătiţi mult peste media de forţă de producţie a industriei.

Lupta se duce între ei. De aici impresia noastră de veşnici spectatori. Un lucru e sigur: “sărac şi cinstit” este cel mai tare rol din România recentă.

P.S. Aseară l-am văzut pe Badea urlînd că ei sînt mai săraci şi cinstiţi decît propagandiştii lui Băsescu de la Păunescu (apropo, băiete, VoxPublica nu e Voxnews, îmi strici firma).

Am redescoperit întîmplător un fragment în jurnalul Febra al lui Mircea Horia Simionescu, din vremea în care a fost şeful biroului lui Popescu-Dumnezeu (aventură care s-a terminat cu o înc