Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vorbim mai mult la mobil şi mai puţin pe fix

Publicat in Capital, joi 27 mai 2010 ·

Volumul traficului de voce iniţiat în reţelele mobile de telefonie a crescut cu 39% în 2009, la 42 miliarde de minute, corespunzător unui număr de 21 miliarde de apeluri, nivel superior cu 25% faţă de anul precedent, potrivit datelor ANCOM prezentate la Ziua Comunicaţiilor. "Traficul efectuat în medie lunar de un utilizator a însumat două ore şi 22 minute, avansul faţă de 2008 fiind de 28 minute, în timp ce numărul de mesaje scrise trimise a ajuns la 25, cu 64% mai mult faţă

Volumul traficului de voce iniţiat în reţelele mobile de telefonie a crescut cu 39% în 2009, la 42 miliarde de minute, corespunzător unui număr de 21 miliarde de apeluri, nivel superior cu 25% faţă de anul precedent, potrivit datelor ANCOM prezentate la Ziua Comunicaţiilor.

"Traficul efectuat în medie lunar de un utilizator a însumat două ore şi 22 minute, avansul faţă de 2008 fiind de 28 minute, în timp ce numărul de mesaje scrise trimise a ajuns la 25, cu 64% mai mult faţă de anul precedent.", a declarat, joi, directorul Direcţiei Administrare Spectru şi Resurse de Numerotaţie din cadrul ANCOM, Bogdan Iana.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), peste şapte miliarde de mesaje scrise (SMS-uri) au fost transmise în 2009, cu 73% mai mult faţă de anul precedent, din care 90% către reţeaua proprie.

Pe piaţa locală a telefoniei mobile activează şase operatori - Orange România, Vodafone România, Cosmote România, Telemobil, Romtelecom şi RCS&RDS.

25 de milioane de utilizatori activi

Numărul utilizatorilor activi (abonamente+cartele prepaid active) a atins 25,4 milioane la finele anului trecut, creşterea faţă de 2008 fiind de 3,7%.

Rata de penetrare a telefoniei mobile a crescut cu 4,4 puncte procentuale în 2009, la 118,2%.

În privinţa telefoniei fixe, datele ANCOM arată că pe acest segment de piaţ

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

O femeie care livra pizza a înjunghiat o clientă pentru că i-a dat bacşiş prea mic

Mediafax acum 2 ore
Brianna Alvelo, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor şi alte infracţiuni grave după ce, în Ajunul Crăciunului, a atacat o femeie însărcinată într-un motel din Kissimmee, Florida. Victima, împreună cu partenerul şi fiica lor, a

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Noi informații în cazul tragediei din Kazahstan. "Avionul a suferit interferenţe fizice şi tehnice externe", acuză compania Azerbaijan Airlines

Ziare.com acum 14 minute
Avionul Azerbaijan Airlines (AZAL), care s-a prăbuşit în ziua de Crăciun, miercuri, 25 decembrie, în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, a suferit "interferenţe fizice şi tehnice externe", a anunţat vineri, 27 septembrie, compania. Potriv

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 37 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 49 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°