Concursul îi îndemană pe locatarii din Dâmbu Pietros să îşi transforme balcoanele în adevărate grădini suspendate. Proprietarul cui mai frumos balconul va primi din partea organizatorilor premii constând în flori şi arbuşti de sezon.
Şase scări de bloc din cartierul Dâmbu Pietros au fost alese pentru implementarea unui proiect unic în Târgu-Mureş. Aproape 500 de locatari au fost provocaţi să participe la un concurs inedit pentru desemnarea „Celui mai frumos balcon".
Concurs cu premii
Iniţiativa îi lui Alexandru Pop, care participă la un curs post-universitar la Universitatea „Petru Maior". „Una dintre temele acestuii curs este «Oraşul din parc». Ideea mea a fost impulsionarea mureşenilor să-şi înfrumuseţeze propriul balcon şi astfel mi-a venit ideea de a organiza un concurs. Am fotografiat deja mai multe balcoane de la mai multe blocuri de pe Bulevardul 1848, iar la finalul concursului urmează să stabilim balconul câştigător. Locatarii apartamentului respectiv vor primii premii constând în flori şi arbuşti", a precizat organizatorul.
Locatarii apreciază ideea
De cum au aflat de concurs, locatarii scărilor respesctive s-au mobilizat şi au început să-şi transforme balcoanele în adevărate colţuri de rai. Printre cele mai frumoase terasedin zonă se numără şi cea a familiei Matyas. Ana Matyas iubeşte florile de când se ştie, iar de câţiva ani şi-a amenajat atât pe balcon, cât şi în casă, o adevărată grădină botanică în miniatură. „Am gloxenii, muşcate curgătoare, ficuşi, cactuşi, begonii, petunii, sulfine, palmieri şi alte plante de cameră. Am chiar şi orhidee, care îmi înfloreşte an de an. Cea mai veche floare este un crin, care are 40 de ani şi o am de când era soţul meu adolescent", spune mureşeanca.
Dragostea pentru flori a făcut-o să le înveţe tainele. „Nu e săptămână să nu intru în florărie şi să aflu cum se udă o anumită floare, d