În urmă cu 15 ani, unul din capii mafiei ţigăneşti, cunoscut de poliţiile de pe două continente, a cumpărat ultimul etaj din blocul unde locuiesc. Omul avea cancer generalizat şi a vrut să moară în ţară. Cât a mai trăit, a făcut-o cu un maximum de discreţie locativă şi preventivă.

Noi, cei din bloc şi din zonă, ne-am dat seama ce mare şef de clan fusese nu din ziare, ci după forfota din stradă, după mulţimea burtoşilor şi a tovarăşilor lui cu cefe grase sosiţi din toată România, dar şi din străinătăţuri ca să fie văzuţi în convoiul de înmormântare.

De sus, din balcoane, îi zăreai strânşi după ierarhii şi interese. Ceremoniile sunt cea mai bună ocazie pentru Poliţie, dacă vrea să ştie cine cu cine se are în mafii şi în ce chip, de şef sau de om al reţelei. S-a vorbit atunci că nişte civili au cerut voie să filmeze toată paranghelia aceea demonstrativ-funerară. E posibil ca zvonul să fi fost doar expresia dorinţei noastre, a cetăţenilor, de a-i şti monitorizaţi pe oamenii clanurilor criminale.

Un coleg de redacţie, care locuia în vecinătatea sediului mare al Securităţii din Bucureşti, mi-a povestit că, prin 1985, la o zi festivă, pe platoul din curtea clădirii puteau fi văzuţi, foindu-se tot aşa, ca mafioţii, pe lângă şefii lor, toţi agenţii care în restul timpului o făceau pe civilii. Dacă o ambasadă ar fi filmat atunci de sus, din blocurile de vizavi, agitaţia de pe platou, ce premergea ceremoniilor de la 23 August, ar fi avut toată structura Securităţii în palmă. Cele două întâmplări vor să spună că există situaţii când structurile se deconspiră de la sine, când relaţiile se devoalează şi pot fi citite fără efort.

Manifestaţiile de susţinere pentru primarii recent arestaţi au cam aceeaşi motivaţie la interese mafiote ca şi înmormântarea ţiganului internaţional. Ele au fost puse la cale de clanurile din primării. Un prima