Nicu Maharu, fostul iubit al Simonei Sensual Trecut. Despre bruneta care îl însoţea pe Maharu, gurile rele vorbesc că tocmai a venit din Spania, unde a fost să facă bani pe căi nu tocmai agreate de lege. Nervi. Simona consideră de nesuportat faptul că fostul ei iubit o înlocuieşte cu femei pe care ea le consideră inferioare. Simona Sensual este foarte orgolioasă, fapt care uneori o face să-şi piardă controlul. Aflată miercuri, în centrul Capitalei, vedeta s-a întâlnit cu fostul ei iubit, Nicu Maharu,. care era însoţit de o brunetă. Simţindu-se rănită în amorul propriu, blonda a început să îi adreseze cuvinte grele lui Maharu, dar mai ales celei care îl acompania. Ca şi cum polemica foarte colorată nu era suficient de atractivă pentru trecători şi gură-cască, discuţia dintre cele două a degenerat, în doar câteva minute, într-o adevărată bătaie. Inferioară ca alonjă, bruneta a cam încasat-o de la Simona, care era atât de furioasă, încât nu mai ţinea cont de câte palme şi câţi pumni îi cără respectivei pe unde apuca. Amuzant este că în toiul luptei, din cauza mişcărilor bruşte, Simonei i s-a tras în jos rochia, care nu avea bretele, descoperindu-i sânii. Într-un final, ploaia de lovituri şi înjurături s-a oprit, iar părţile adverse s-au retras cu pagubele de rigoare. Simona cu orgoliul şifonat a demarat în trombă la bordul Mercedesului ei alb, iar bruneta destul de tapată în urma încăierării a plecat şi ea, după câteva momente.
Conform mărturiilor lui Stelian Ogică, un apropiat al lui Maharu, bruneta respectivă l-a însoţit pe Maharu şi, duminică, la o petrecere din provincie, iar, marţi, paparazzii Cancan l-au fotografiat pe fostul iubit al Simonei tot în compania unei brunete, aceeaşi se pare, în centrul vechi al Bucureştiului. Curios este că, deşi oficial Simona şi Maharu sunt despărţiţi, cei doi ţin legătura, relaţia lor funcţionând de ani buni