● Inna, Hot, Roton/Ultra Records, 2009*

Pentru prima lansare – întîmplată în Polonia, din raţiuni de marketing – a albumului Hot, casele de discuri Roton şi Ultra Records au ales o copertă-metaforă. În imagine, o amazoană a „prostului gust“ (între ghilimele, desigur, pentru că, în cazul unei anumite zone a muzicii, prostul gust e adeseori o virtute, una degrabă monetizabilă şi/deci scuzabilă) cocoţat pe tocuri înalte trage cortina unei lumi îngheţate pentru a ne invita într-una vizibil arsă. Arsă evident de căldura-metaforă. Mesajul e foarte, foarte la îndemînă, figura de stil e complet lipsită de stil, iar personajul feminin care animă cele două realităţi, jucat de Elena Alexandra Apostoleanu, numele real al cîntăreţei, îşi etalează bronzul pielii expuse generos în mijlocul unui peisaj fără urmă de soare.

Inna, fata de pe coperta amintită, este în momentul acesta cel mai de succes produs muzical oferit de România la export, unul care se apropie periculos de ceea ce a reuşit să facă acum nişte ani trio-ul O-Zone. Se cheamă că ne aflăm faţă în faţă cu un fenomen (pop-)cultural care merită măcar un dram de atenţie, oricîte alergii sîcîitoare ne-ar provoca. Cu lead single-ul care a dat numele albumului, românca a ajuns pe prima poziţie în topurile de muzică din 10 ţări şi a intrat în top 10 în alte 15. Mai mult, la o săptămînă de la lansarea în Marea Britanie, „Hot“ a sărit pe locul 8 în, Dumnezeule mare!, UK Singles Chart. Chiar dacă una dintre regulile matematice ale muzicii spune că probabilitatea ca un cîntec oarecare să ajungă foarte sus în topuri este direct proporţională cu precaritatea sa stilistică (sînt sigur că n-aţi uitat încă de insuportabilul „Crazy Frog“), performanţele cantitative – n-are sens să vorbim despre celelalte, pentru că nu le-am descoperit încă – ale cîntecelor prestate de Inna sînt mai mult decît contrariante.

Pur tehnic