Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile din declaratii

Publicat in Ziua Constanta, joi 27 mai 2010 ·

De la o vreme, aud numai scâncetele celor care s-au apucat să le plângă de milă bugetarilor.

Că, vai, vor muri oamenii de foame, că nu se va mai putea face nimic. Este adevărat, situaţia nu se arată prea roz, iar ceea ce guvernanţii le pregătesc pensionarilor, se poate numi crimă. Însă, nu cred că se va ajunge la o situaţie extremă. Simt eu cum, ca prin minune, se va întâmpla ceva şi preşedintele va ieşi basma curată. Nu ştiu cum, dar ne-a mai demonstrat că are talentul acesta. Revenind la salariile „nesimţite", nu ar trebui să uităm că adevărul doare şi că bugetarii nu-s chiar aşa năpăstuiţi de soartă cum îi crede toată lumea. Păi, priviţi nişte declaraţii de avere şi minunaţi-vă! Dacă nu aveţi chef să vă legaţi de cei de la ministere sau din instituţiile centrale, luaţi la puricat site-urile Consiliului Judeţean şi Primăriei Constanţa. Căutaţi acolo declaraţiile de avere şi pregătiţi-vă să muriţi de oftică. Păi, cine mai are dragii mei Hermes ca directoarele din Primăria Constanţa?! Adevărul este că afacerile soţului sunt prospere, dar şi cu un salariu de peste 100 de milioane pe lună nu se ruşinează nimeni, nu? Că doar bugetul oraşului duce multe, de ce n-ar duce şi nişte salarii. Apoi, de la lefurile astea astronomice ajungem şi la funcţionăraşii de rând care, este adevărat, vor fi în pragul inaniţiei dacă li se va tăia din venituri. Numai că, eu mă întreb: de ce Doamne, Iartă-mă, nu luaţi din salariul doamnei directorese ca să daţi ăluia bătut de soartă? De ce nu dau cei care duc „sacul" cu bani acasă şi colegului care câştigă infinit mai puţin, care n-are firme, n-are „vânzări anterioare şi succesive". A nu se înţelege că am ceva cu veniturile cuiva anume, mai ales că situaţiile în care bogaţii administraţiei locale duc acasă fluturaşi de salariu cu multe zerouri (pe stil vechi) nu sunt tocmai puţine. Bine, trebuie să recunoaştem şi riscurile meseriei. A

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 28 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 23 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 53 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°