În ultimii ani familiile proaspeţilor absolvenţi angajează un microbuz care să transporte tot familionul până la locul unde se desfăşoară festivitatea odraslei lor care a binevoit să termine o facultate. Vorbesc de cazul general în care familia a pompat bani şi a sponsorizat fiţe, dar toate aceste amintiri se şterg pentru că vezi Doamne, odrasla a terminat ( în sfârşit!) ciclul universitar.

Eu îi respect pe cei care au terminat o facultate în condiţiile care s-au întreţinut singuri, ba unii din ei au mai avut grijă şi de părinţi sau fraţi că aşa a fost situaţia. Îi respect pe cei care au terminat o facultate şi pot să profeseze cu adevărat în domeniul respectiv, deci nu au terminat-o degeaba. Categoriile astea merită flori şi felicitări. În rest, spoiala de a fi absolvent nu serveşte la nimic. Nu serveşte la nimic o mega petrecere în cinstea ta dacă tu nu vei fi în stare să aplici ceea ce ai acumulat. Tocile, robele, garoafele şi alte poleieli devin o mascaradă la care participă tot familionul, cu căţel şi purcel. Şi asta în condiţiile în care cel mai probabil o să vadă doar capul odraslei pe scenă, printre alte o sută de capete. Dar trebuie să îl/ o vadă toată familia pentru că a reuşit să îşi ia examenele! Nu contează cum, nu contează cu ce a rămas, nu contează ce va face după aceea. Contează doar cu ce e îmbrăcat/a pe podium, cât rezistă bateria aparatului foto şi cât costă meniul restaurantului unde se va desfăşura festinul de după.

Pe mine personal absolvirea o să mă emoţioneze din alte motive decât cele de mai sus. Nu mă simt emoţionată fiindcă termin, deoarece nu aş fi avut nicio scuză să fi abandonat pe drum sau să nu fi reuşit. Am avut condiţii, părinţii m-au sprijinit din toate punctele de vedere, sănătoasă am fost, de plăcut mi-a plăcut, aşadar terminarea facultăţii nu ar fi un motiv de extraordinară mândrie. O să fie o zi frumoasă pentru