În cursul zilei de astăzi, Şcoala „Tudor Arghezi" din Năvodari desfăşoară un proiect aflat la a III-a ediţie - „Zilele Şcolii". Planul acţiunii prevede o serie de concursuri: de cultură generală, de matematică, de recitări, de desene pe asfalt, de glume şi ghicitori, de întreceri sportive, de pictură, de creaţie literară, de interpretare, Karaoke, fotbal, gimnastică, întreceri pe biciclete, limbi străine, jocuri distractive. Toate îşi aşteaptă concurenţii şi invitaţii astăzi, începând cu ora 11.00, în săli de clasă şi cabinete ornate cu desene, fotografii, panouri, diplome şi baloane.
Deschiderea festivă este programată astăzi, la ora 9.30, la Centrul Cultural Năvodari, care va găzdui spectacolul „Din tradiţiile popoarelor".
„Copiii şi dascălii sunt susţinuţi de părinţi şi sperăm să fie onoraţi de prezenţa distinşilor invitaţi: Liceul Tudor Arghezi din Craiova (reprezentat de un grup de 14 elevi şi două cadre didactice), Primăria oraşului, Casa de Cultură Pontus Euxinus Năvodari, Poliţia comunitară, distinse feţe bisericeşti, directorii unităţilor şcolare din localitate şi nu în ultimul rând, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Şcolar Constanţa", ne-a declarat Elena Nica, responsabilă cu imaginea şcolii. În cursul zilei de astăzi, Şcoala „Tudor Arghezi" din Năvodari desfăşoară un proiect aflat la a III-a ediţie - „Zilele Şcolii". Planul acţiunii prevede o serie de concursuri: de cultură generală, de matematică, de recitări, de desene pe asfalt, de glume şi ghicitori, de întreceri sportive, de pictură, de creaţie literară, de interpretare, Karaoke, fotbal, gimnastică, întreceri pe biciclete, limbi străine, jocuri distractive. Toate îşi aşteaptă concurenţii şi invitaţii astăzi, începând cu ora 11.00, în săli de clasă şi cabinete ornate cu desene, fotografii, panouri, diplome şi baloane.
Deschiderea festivă este programată astăzi, la