Cei opt deputaţi şi trei senatori au cheltuit numai în luna martie aproape 75.000 de euro. Campioni la tocat banii sunt Beres Vasile Ştefan, reprezentantul UDMR, urmat de Gheorghe Zoicaş, independent şi de Doru Leşe Braşoan, reprezentant PDL.
„Trai pe vătrai nineacă" pentru parlamentarii care reprezintă Maramureşul în Senat şi în Camera Deputaţilor. Aceştia au „reuşit" să toace din banii publici în luna martie 2010, 312.350 de lei, echivalentul a aproximativ 75.000 de euro. Un angajat plătit cu salariul minim pe economie de 600 de lei pe lună ar trebui să muncească 500 de luni ca să agonisească ce au „spart" cei 11 într-o singură lună.
Cum se pot „toca" miliarde
Cei mai mulţi bani publici au fost cheltuiţi pe indemnizaţiile brute de către deputaţii şi senatorii judeţului. Ele ajung pentru un deputat de la 6.994 de lei până la 7.080 de lei, iar pentru un senator de la 7.080 de lei până la 7.643 de lei. La aceste cheltuieli se adaugă bani pentru diurnele de deplasare în ţară şi străinătate, cazarea în Bucureşti şi în teritoriu, factura de telefon mobil, transportul în capitală şi în teritoriu, plus banii pentru cabinetele parlamentare din judeţe.
Top trei cei mai cheltuitori
Detaşat, în topul celor mai mari cheltuitori este Beres Stefan Vasile, deputat din partea UDMR. Aflat la primul mandat, acesta a „reuşit" să cheltuiască în luna martie, conform informaţiilor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, suma de 37.506 lei. Al doilea pe listă este Gheorghe Zoicaş, deputat independent aflat şi el la primul mandat, cu 33.071 de lei. Al treilea în topul parlamentarilor cheltuitori este deputatul PDL, Doru Leşe Braşoan, care s-a mulţumit cu „modesta" sumă 32.854 de lei din banii publici. Cei trei senatori maramureşeni au cheltuit după cum urmează: Sorin Bota, senator PSD, 24.206 lei, Gheorghe Mihai Bârlea, senator PDL, 22.0