„În 1998, bugetul sănătăţii era de 800 milioane de dolari. În 2008, ajunsese la 8 miliarde dolari. Vi se pare că s-au îmbunătăţit de zece ori condiţiile din sănătate?", se întreabă, retoric, dr. Dan Pereţianu, fost preşedinte al Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România. Declaraţia medicului Pereţianu arată aparentul paradox în care trăieşte sistemul medical românesc. Explicaţiile sunt însă simple şi au legătură directă cu managerii unităţilor sanitare, care plătesc sume uriaşe pentru produse pe care fiecare dintre noi le putem cumpăra la preţuri mult mai bune de la primul magazin care ne iese în cale.

Cât de scump poate să fie uleiul de gătit?

Mai bine de jumătate din bugetul unui spital este alocat salariilor personalului medical, potrivit Ziarului Financiar. Restul reprezintă achiziţii publice şi plata utilităţilor. Pentru a ilustra cât de umflate sunt preţurile cu care spitalele cumpără produsele de care au nevoie, am luat câteva dintre cele mai la îndemână exemple. Un spital, în funcţie de importanţa sa, consumă anual între 1.500 şi 6.000 de litri de ulei comestibil pentru prepararea hranei pacienţilor. În analiza noastră, am luat ca preţ de referinţă un litru de ulei de calitate medie vândut în reţeaua Selgros la 3,5 lei, fără TVA. Reţineţi că acest tarif conţine şi adaosul comercial pe care îl practică orice vânzător. Pentru comparaţie, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti a cumpărat, în urma unei licitaţii publice, ulei alimentar la un preţ de peste două ori mai mare, şi anume 7,9 lei pe litru, fără TVA. Pentru acelaşi aliment, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a plătit 6 lei pe litru. Prin urmare, s-ar putea trage concluzia că cele două unităţi pierd anual, din fondurile şi aşa mici alocate din bugetul sănătăţii, între 3.750 şi 26.000 de lei numai pentru achiziţionarea banalului ulei de gătit.

Ce însea