Proiectul „Evaluări lunare" l-a început în 2001, iar până în prezent, lucrări din acest proeict au fost expuse doar de două ori la Bucureşti, la Galeria Orizont şi Pavilion Unicredit. În schimb, lucrările Ioanei Nemeş sunt nelipsite pe scena artistică internaţională. I-am propus Ioanei să ne vorbească despre primii paşi în lumea artei, despre experimentul „Evaluări lunare", expoziţia pe care a vernisat-o la Praga, precum şi despre motivele pe care o întâlnim atât de rar în galeriile româneşti.

Am făcut handbal de performanţă până la 21 de ani, eram foarte concentrată asupra unei cariere în sport, apoi m-am accidentat şi nu ştiam în ce parte s-o iau. A trebuit să renunţ la sport, nu mai avea nici un rost, nu vroiam să fiu antrenoare, şi m-am gândit să dau la o facultate unde examenul era mai uşor, unde nu trebuia să citesc ori să învăţ foarte mult. Pentru Arte aveam vreo zece cărţi de citit şi foarte multe probe practice, aşa că m-am înscris şi am fost admisă la secţia Foto-Video. Ceilalţi studenţi veneau din Tonitza sau aveau un background artistic, în schimb eu nu aveam nici un fel de pregătire. Am intrat pe primele locuri tocmai pentru că eram un fel de ciudăţenie, nu eram formată în această direcţie, eram „din alt film", total fresh, dar şi foarte curioasă. În timpul facultăţii a trebuit să învăţ tot ce însemna istoria artei, teorie, eram mult mai curioasă decât cei care deja studiaseră astfel de materii. Cred că e bine câteodată să te loveşti de lucruri mai târziu, decât prea devreme. Când suntem mici, ni se bagă pe gât tot felul de lucruri şi nu le apreciezi şi nu le înveţi pentru că vrei tu, pentru că eşti tu curios. Dacă eşti pasionat de ceva şi vrei tu să afli mai mult, este de mii de ori mai eficient decât dacă o faci obligat. Pentru că nu am fost împinsă de nimeni să fac asta şi pentru că eram foarte curioasă să văd despre ce este vorba, am fos