În 1956, anul în care avea loc prima ediţie a Eurovision-ului, organizatorii nu şi-au pus problema limbii în care vor fi interpretate cântecele din competiţie. Asta poate şi pentru că nu erau extrem de mulţi participanţi la acea vreme. Până în 1966, fiecare concurent era liber să cânte în limba care-l avantaja... şi de regulă era cea maternă. În momentul în care mai multe ţări au început să propună piese în engleză sau franceză, organizatorii s-au gândit serios la a face o regulă din importantă din interpretarea în limba ţării reprezentate. Decizia finală a fost luată abia după ce în 1965 Suedia a prezentat o melodie în engleză, care nu a câştigat concursul, dar a fost foarte apreciată de public. „Cenzura" a durat până în 1973, când regula a fost ştearsă din regulamentul oficial al competiţiei, lucru care a permis formaţiei ABBA să câştige Eurovision-ul din 1974 cu melodia „Waterloo". Un an mai târziu, Olanda ieşea pe locul întâi cu o melodie în limba engleză, iar în 1976 Marea Britanie ieşea învingătoare. Iritate, unele ţări participante au propus reintroducerea „cenzurii", lucru care s-a şi întâmplat, dar asta numai cu patru luni înainte de competiţia oficială, când Germania şi Belgia îşi desemnaseră deja melodiile participante, ambele fiind în engleză. Reguala a fost păstrată până în 1999, când a fost desfiinţată definitiv. Cu toate acestea în ultimii ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a cântecelor în limbile oficiale ale ţărilor participante, anul acesta ajungându-se la 12, ceea ce înseamnă a proape o treime din totalul pieselor propune.

După ce am ascultat toate cântecele intrate în acest an în competiţie pot spune că majoritatea au un sound care aminteşte de melodii „oldies but goldies". Aş putea spune că melodiile din acest an chiar ne poartă în anii '70 - '80, consideraţi anii de glorie ai Eurovision-ului, ani în care mulţi dintr