Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rodica Voicu promovează cu mândrie cântul şi portul popular autentic

Publicat in Adevarul, joi 27 mai 2010 ·

Visa să ajungă solistă de muzică uşoară, însă destinul i-a pregătit o carieră strălucită în folclor.

În adolescenţă, cânta cu formaţia de muzică uşoară a Liceului „Constantin Carabella”. Şi-a dorit să ajungă la Concursul naţional „Steaua fără nume”, dar a câştigat trofeul „Floarea din grădină”. Îşi aminteşte ca şi când s-ar fi întâmplat ieri cum s-a jucat destinul cu visele sale pe când avea doar 17 ani. „Am mers la Bucureşti, la Concursul Naţional „Steaua fără nume”. Ca să-mi treacă emoţiile, fiindcă aveam în repertoriu şi doine şi balade populare necunoscute, învăţate de la mama mea, m-am dus mai întâi la comisia pentru muzică populară. Şi m-au oprit. Aşa am ajuns la „Floarea din grădină” deşi plecasem să concurez la „Steaua fără nume”, fiindcă mă atrăgea mai mult muzica uşoară”, spune Rodica Voicu. În 1980, Rodica Voicu înregistrează în radio primele sale cântece, iar publicul ascultător şi-a mângâiat sufletul cu o voce nouă, caldă. „Am 80 de melodii înregistrate cu Orchestra Populară Radio, iar primul album l-am scos imediat după revoluţie”, spune, cu mândrie, solista.

Moşteneşte talentul de la părinţi

Rodica Voicu şi-a dedicat întreaga carieră promovării folclorului autentic, pe care l-a învăţat de la mama sa. „Era o solistă talentată, însă nu a putut face o carieră în domeniu, fiindcă nu a lăsat-o bunicul să plece la Bucureşti, atunci când a fost selecţionată, odată cu Maria Lătăreţu şi cu Tita Bărbulescu. Zicea el că se strică dacă pleacă de acasă. Aşa erau vremurile. Fetele trebuia să stea lângă părinţi”, povesteşte Rodica Voicu. Nici tatăl solistei nu a stat departe de folcor. Toată viaţa a compus. „Mare parte a pieselor din repertoriul meu sunt creaţia tatălui. Îi plăcea foarte mult poezia. Ar fi vrut să-şi adune creaţiile într-un volum, dar nu a reuşit. Oricum, o să port totdeauna în port şi în suflet tot ceea ce a creat ”, spune Rodi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gheorghe Hagi va fi decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a lui Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului Constanța și acționarul majoritar al FCV Farul Constanța SA, cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Nați

Furtul artefactelor româneşti de la Muzeul Drents - Femeia suspectată a fost eliberată

News.ro acum 2 ore
Femeia suspectată de furtul obiectelor de artă de la Muzeul Drents din Assen a fost eliberată. Cu toate acestea, ea rămâne suspectă în ancheta privind dispariţia comorilor de aur din România. Acest lucru a fost anunţat de Parchetul General (OM). Est

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Unde și când sunt așteptate ploi

Adevarul acum 2 ore
Prognoza Adminsitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că temperatura medie a aerului va avea, în următoarele patru săptămâni, valori mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări.

Controale noi ANAF: Fiscul verifică banii pe care și-i dau rudele între ele

Wall-Street.ro acum 26 minute
ANAF a început să verifice și banii pe care și-i oferă rudele între ele și, mai nou, încearcă să-i impoziteze cu 70%, considerând că sumele nu pot fi identificate, în condițiile în care au fost deja declarate și impozitate, cum este cazul unui antre

Un tânăr a murit și alți trei sunt în stare gravă după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp și s-a rupt în două

Adevarul acum o ora
Patru tineri au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Hotelului Malibu. Unul dintre ei a murit la scurt timp.

Dalai Lama spune că succesorul său se va naşte în afara Chinei

G4Media acum 34 minute
Succesorul lui Dalai Lama se va naşte în afara Chinei, spune liderul spiritual al budismului tibetan într-o nouă carte, ridicând miza în disputa cu Beijingul privind controlul regiunii himalayene din care a fugit acum peste 60 de ani, consemnează ma

Blocarea candidaturii lui Georgescu riscă să alimenteze tulburările interne şi să tensioneze parteneriatul României cu SUA, scrie Reuters

Ziare.com acum o ora
Autorităţile române i-au interzis candidatului pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu să participe la alegerile prezidenţiale din mai, determinându-l pe acesta să conteste decizia la Curtea Constituţională, arată Reuters. România, membră a NATO

CCR va analiza contestațiile privind invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 44 minute
Curtea Constituţională a României va analiza astăzi, de la ora 17:00, contestaţiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, relatează Agerpres. Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu c

Cinci deputaţi AUR sunt aşteptaţi marţi la Parchet / Simion: Sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opoziţia reală şi vocea regăsită prin vot a poporului român

News.ro acum 2 ore
Cinci deputaţi AUR sunt aşteptaţi marţi la Parchet, anunţă liderul partidului, George/ Simion, care acuză că ”sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opozi

Calendar ortodox, marți, 11 martie 2025. Sfinții prăznuiți în această zi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea

Vremea

București
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/16°
joi

11°/16°
vin.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/14°
mie.

9°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/18°
mie.

9°/20°
joi

12°/19°
vin.

10°/18°