Uniunea Europeană („UE") a alocat României miliarde de Euro pentru proiecte de infrastructură. Acesta este un fapt real, şi nu o ficţiune. Tot real este şi faptul că aceste miliarde de Euro deja alocate nu vor putea fi niciodată folosite dacă statul român nu co-finanţează la rândul său proiectele pentru care aceste fonduri au fost alocate (de exemplu, 15% din cheltuielile eligibilie estimate ale unui proiect să fie suportate de statul român). În consecinţă, chiar şi în vremuri de criză, găsirea unor modalităţi suplimentare de finanţare este esenţială pentru ca statul să aibă posibilitatea de a cofinanţa proiecte şi de a avea astfel acces la aceste miliarde de Euro.

Întrucât am mai scris deja într-un articol publicat anterior despre înfiinţarea unui fond pentru infrastructură turistică (de fapt despre implementarea în România a unui program similar celui din Mexic care a dus la dezvoltarea turistică a staţiunii Cancun şi la transformarea acestuia într-o destinaţie de renume pe plan mondial), sunt un mare susţinător al fondurilor pentru infrastructură („FIF"). De aceea, am fost foarte încântat să citesc recent despre noile planuri de înfiinţare a unui astfel de fond, deşi cred că aceste planuri necesită puţină cizelare pentru ca în România să se înfiinţeze un adevărat fond de infrastructură prin care să se realizeze în final proiecte de mare amploare şi nu să devină iată, încă un fond inutil (şi când spun asta, mă gândesc la fondul înfiinţat în 2006 numit "Fondul Naţional de Dezvoltare" care se pare că a rămas fără bani între timp). Cu alte cuvinte, nu am nicio îndoială că această soluţie este foarte bună, însă, este necesar ca factorii de decizie actuali să pună la punct toate detaliile ce vor asigura succesul unui astfel de FIF.

Şi la ce mă refer când spun „detalii": Ei bine, în primul rând, ca pentru orice fond, trebuie să se asigure finanţarea ini