Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lanţul de librării Diverta a intrat în insolvenţă

Publicat in Romania Libera, joi 27 mai 2010 ·

Compania Diverta, membră a grupului RTC Holding, a anunţat începerea procesului de insolvenţă, administratorul propus fiind Casa de Insolvenţă Transilvania, iar compania aşteaptă în cursul zilei de joi certificatul de grefă pentru confirmarea propunerii, potrivit money.ro.

Compania nu a dat detalii despre datoriile cumulate, acestea fiind disponibile în cursul zilei de vineri. Conform Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, conturile companiei au fost folosite pentru garantarea unui credit de trei milioane de euro, contractat de la Unicredit Bank de Sebra Francize, o companie membră a grupului RTC Holding, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, scrie NewsIn.

Diverta deţine în prezent 62 de magazine în 39 de oraşe cu o suprafaţă de peste 24.000 mp, inclusiv cel din Republica Moldova. Diverta a încheiat anul financiar 2009 cu o cifră de afaceri de 35 milioane euro, în scădere cu aproximativ 30% comparativ cu 2008.

Compania Diverta, membră a grupului RTC Holding, a anunţat începerea procesului de insolvenţă, administratorul propus fiind Casa de Insolvenţă Transilvania, iar compania aşteaptă în cursul zilei de joi certificatul de grefă pentru confirmarea propunerii, potrivit money.ro.

Compania nu a dat detalii despre datoriile cumulate, acestea fiind disponibile în cursul zilei de vineri. Conform Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, conturile companiei au fost folosite pentru garantarea unui credit de trei milioane de euro, contractat de la Unicredit Bank de Sebra Francize, o companie membră a grupului RTC Holding, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, scrie NewsIn.

Diverta deţine în prezent 62 de magazine în 39 de oraşe cu o suprafaţă de peste 24.000 mp, inclusiv cel din Republica Moldova. Diverta a încheiat anul financiar 2009 cu o cifră de afaceri de 35 milioane euro, în scădere cu aproximativ 30% comparati

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 43 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum o ora
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum 2 ore
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°