Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminal de război maghiar, omagiat din bani publici

Publicat in Libertatea, joi 27 mai 2010 ·

Edilul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, e acuzat de vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu, că susţine din bani publici activitatea unei asociaţii care organizează acţiuni antiromâneşti.

“Aleşii locali UDMR nu cunosc criza, motiv pentru care donează fonduri de la buget Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Covasna, preocupată, printre altele, cu manifestările dedicate criminalului de război Albert Wass. Primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a donat acestei asociaţii 35.000 de lei din banii publici pentru a sprijini «manifestări culturale» de genul celor amintite”, dezvăluie, pe blogul său, vicepreşedintele conservator.

UDMR acţionează contra românilor

Diaconu adaugă că respectiva asociaţie s-a făcut remarcată printr-o serie de manifestări antiromâneşti, fiind condusă de un angajat al Consiliului Judeţean Covasna. “Nemes Elod, sub tutela şefilor săi din consiliul judeţean, se foloseşte de funcţia sa şi recrutează tineri pentru activităţile sale iredentiste, multe dintre ele sponsorizate din banii contribuabililor. E unul din zecile de exemple în care se observă cum sub guvernarea lui Emil Boc şi a PD-L, aliaţii lor din UDMR şi Partidul Civic Maghiar acţionează împotriva românilor şi a suveranităţii noastre naţionale”, afirmă Diaconu.

Cine a fost Albert Wass

Conte de Czege şi Szentegyed, Albert Wass, s-a născut în 1908, în localitatea Răscruci, judeţul Cluj. În perioada ocupării Transilvaniei de Nord de către trupele horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena (1940), prin scrierile sale naţionaliste a exacerbat relaţiile dintre maghiari şi români.

În mai 1946, Albert Wass a fost condamnat la moarte în lipsa de Tribunalul Cluj, fiind găsit responsabil pentru evenimentele din toamna anului 1940, de la Mureşenii de Câmpie, când soldaţii ungari au ucis 11 civili români. După al Doilea Război Mondial, Wass a emigrat în SUA, unde şia

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 5 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 32 minute
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 3 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 5 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Cristian Tudor Popescu, despre declarațiile lui Călin Georgescu: „Un ayatollah al iraționalului. Încă un vot pentru George Călinescu?”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis marți, 26 noiembrie, că mulți l-au votat „pe George Călinescu” în primul tur al prezidențialelor fără măcar să știe cum îl cheamă, dar cine îl va vota și în turul 2 este „prostul satului sau rău zdruncinat

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum o ora
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°