Ne aflăm în faţa unei greve de proporţii. Una în care profesorii vor trimite elevii la plimbare, iar funcţionarii vor paraliza instituţiile statului.
Se agită personalul din spitale, sindicaliştii de la CFR, Metrorex şi RATB.
În vremuri de criză, grevele nu rezolvă nimic. În anii '90, ieşirea în stradă mai aducea câte ceva categoriilor sociale mai gălăgioase, de exemplu minerii; cele tăcute plăteau nota de plată pentru indexările discreţionare. Iar anii '90 au fost o criză perpetuă, şi asta fără să năvălească peste noi recesiunea globală. Pur şi simplu, era criza noastră de sistem, generată de trecerea frauduloasă de la comunism la capitalism. Altceva era dacă am fi evoluat civilizat, precum Polonia, Cehia sau Ungaria.
Şi dacă tot am pomenit de anii '90, merită amintite valurile de inflaţie care au pulverizat nivelul de trai. Am trăit inflaţii anuale de 70%, 80% sau chiar 120%, fără ca indexările salariale să ţină pasul. Au fost ani când nivelul de trai a scăzut, în parametri reali, cu mai mult de 25%, dar totul se făcea prin devalorizarea leului, nu prin amputări salariale. Iar nenorocirea afecta pe absolut toată lumea.
Acum, sectorul bugetar este somat să se restructureze. Iar prima lui reacţie este să intre în grevă. O reacţie jalnică, mai ales că statul nu-şi poate permite excese la infinit!
O restructurare deşteaptă nici măcar nu înseamnă scăderi de salarii. Înseamnă scăderi de fond de salarii. Ai 1.000 de lei şi îi împarţi la zece oameni. Să zicem că fiecare ia câte 100 de lei. Bugetul trebuie redus la 750 de lei. Poţi reduce leafa fiecăruia cu 25%, astfel încât fiecare să ia câte 75 de lei, sau poţi reduce numărul angajaţilor de la zece la şapte, astfel încât fiecare să ia, în continuare, câte 100 de lei.
Să nu-mi spuneţi că nu poate fi redus numărul salariaţilor bugetari. Evoluţia în timp a acestora a fo
