Ducu Bertzi, Mihai Neniţă şi soprana Diana Ţugui vor cânta pentru ei. Dansatorii Clubului de dans sportiv Katamis şi actorii Valentin Motroc şi Radu Tudor vor urca pe scenă în numele lor. Mâine- seară, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“, copiii autişti vor avea spectacolul lor. „O invitaţie la solidaritate, la un act de cultură şi un îndemn de a nu uita că suntem oameni“...
Lavinia, Ami, Andreea, Bogdan, Andrei... sunt copiii cu care ne-am mai întâlnit. Ne-am întâlnit la Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România - filiala Craiova (ANCAAR), în spaţiul de pe strada Dimitrie Gerota, i-am văzut în centrul oraşului construind funda puzzle, simbolul stării în care se găsesc, al universului închis în care noi nu putem pătrunde. I-am văzut pe străzi, plimbându-se cuminţi, însoţiţi de asistenţi, zâmbind, privind.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, autismul este un simplu substantiv comun, cu rezonanţă uşor exotică, necunoscută. Un termen blând, ce nu pare să ameninţe în vreun fel existenţa. Şi, în sensul ei fundamental, nici n-o face. Însă, viaţa unui copil cu autism nu e deloc obişnuită. Specialiştii descriu afecţiunea ca pe o tulburare a creierului, care se manifestă prin imposibilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele apar înaintea împlinirii vârstei de trei ani, deşi, de multe ori, diagnosticul vine mai târziu. Adesea, copiii par că nu aud, însă testele de audiometrie nu reflectă nici o anomalie. Însă, aspectele acestea sunt cele mai uşor de îndurat pentru părinţii care asistă, de multe ori neputincioşi, la ravagiile bolii. Sunt situaţii în care tinerii cu autism au nevoie permanentă de un însoţitor pentru a desfăşura activităţi elementare: nu mănâncă fără sprijin, nu merg la toaletă singuri, nu se îmbracă fără ajutor. Aşa este cazul celor din ANCAAR.
Autist pe viaţă
În 2003, la Crai
