Marele actor de comedie în vârstă de 81 de ani a fost găsit fără viață miercuri după-amiază, în locuința sa din Constanța. Maestrul a fost cel mai îndrăgit comediant al scenei românești.
Marele actor de comedie Jean Constantin a încetat din viață miercuri, în locuința sa situată într-un imobil de apartamente de pe bulevardul Ferdinand din Constanța. L-a descoperit un alt artist, macedoneanul Ionuț Galani, interpret de muzică grecească. El a vrut să-i facă vizită maestrului împreună cu tatăl său, Dumi.
MAI CITEŞTE ŞI: Jean Constantin ar fi putut să devină, ieri, cetățean de onoare al județului Constanţa
Ion Dichiseanu despre Jean Constantin: „Mi-l voi aminti mereu vesel"
„Eram prieteni de mai bine de 30 de ani şi m-am îngrijorat când nu mi-a răspuns nimeni la uşă. Atunci am sunat-o pe soţia lui, care este la Bucureşti, şi i-am cerut permisiunea de a chema pe cineva să spargă uşa. Ştiam că maestrul are probleme cardiace. Am primit aprobarea şi am intrat în casă. Era întins, mort, pe canapea“, a povestit Dumi Galani pentru Adevărul de Seară Constanța.
A fost în mare vervă la onomastica sa
Vestea a căzut ca un trăznet asupra tuturor. Zilele trecute, maestrul fusese zărit la o şuetă cu pescarii din Portul Tomis. Starea sa de sănătate era însă puternic și vizibil afectată. În ultimul an, problemele cardiace de care suferea îl ținuseră mai mereu în spitale din Constanța și din București.
Maestrul Jean Constantin a ținut însă să onoreze toate invitațiile la evenimente unde se dorea prezența sa. La 25 martie înveselea asistența la Ziua Poliției Române de la Constanța, iar o lună mai târziu rememora la hotel Vega din Mamaia, împreună cu Draga Olteanu-Matei, turnarea celei mai de succes comedii românești „Nea Mărin Miliardar“.
După încă o lună, actorul era sărbătorit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Spectacolul ani