Aşa cum Olimpiada din 2008 a adus în lumina reflectoarelor capitala Chinei, Beijing, Expoziţia Universală 2010 va arăta lumii întregi oraşul Shanghai. E centrul economic al ţării, principala metropolă, unul dintre polii civilizaţiei chineze, o zonă populată de 20 de milioane de locuitori. De la deschiderea expoziţiei, pe 1 mai, oraşul a devenit principala vitrină a Chinei spre lume şi prima platformă de dialog economic şi intercultural la nivel mondial.

Dacă Guvernul chinez nu a avut un rol decisiv în desemnarea oraşului Shanghai drept gazdă a Expoziţiei Universale din acest an (hotărîrea e luată de un Birou Internaţional de Organizare, cu mulţi ani înainte de debutul fiecărei ediţii), alegerea sloganului a fost, cu siguranţă, opţiunea chinezilor. Şi nici că ar fi putut pica mai bine un alt slogan decît „un oraş mai bun, o viaţă mai bună“: într-un moment în care avansul tehnologic şi producţia (în masă) de bunuri au ajuns să sufoce planeta, într-o perioadă de criză economică, într-o epocă în care dezvoltarea a ajuns într-un punct critic, o expoziţie-concept, care se concentrează pe dimensiunea umană a tehnologiei acoperă exact zonele de influenţă încă neexploatate ale statelor puternic industrializate. Pentru Partidul Comunist Chinez, acest slogan constituie o platformă de afirmare internaţională. Pentru Guvernul de la Beijing, tema expoziţiei e o şansă de a demonstra că propaganda e acoperită şi de realitate.

Deocamdată, impresiile sînt contradictorii. Pe de o parte, există cel puţin un motiv să credem că angajamentul Chinei pentru oraşe (şi viaţă) mai bune are şi o continuitate în practică. Cel mai mare poluator al lumii e, în acelaşi timp, şi campion în ceea ce priveşte tehnologiile (şi, mai nou, politicile) de mediu: aici se fabrică cele mai performante automobile electrice şi hibride, cele mai puternice (şi ecologice) baterii, aici s-au impus pr