Acum cîţiva ani, vestea că S.A.M. a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri m-a lăsat cu gura căscată. Am fost colegi de liceu şi parteneri de peripeţii montane. Îl cunoşteam de mult şi nu puteam să mă obişnuiesc cu gîndul că amicul meu era un infractor, că prietenul meu e după gratii. Am aflat destul de repede şi povestea condamnării, şi atunci m-am speriat: oare chiar este posibil să stai mai bine de doi ani la închisoare pentru cîteva pastile de ecstasy? În ce constă gravitatea faptei sale? Ce prejudiciu a adus şi, mai ales, cui a dăunat fapta lui? Iată-i povestea, istorisită chiar de el. (Matei MARTIN)

Prin noiembrie 2002, studiam arhitectura în anul IV. Pe atunci, eram un tînăr de 22 de ani care frecventa medii sociale educate şi, în cadrul lor, acest obicei de a te droga era văzut ca o modă. Doar anumite persoane aveau acces la droguri – oamenii interesanţi şi cu bani. Eu începusem de prin facultate. Consumam doar cînd şi cînd, de regulă în week-end, droguri de club şi droguri uşoare – ecstasy şi marijuana. Teoretic, pastilele se consumau numai la petreceri. Cum eram şi student, şi angajat la un birou de arhitectură, petrecerile nu erau prea dese, aşa că nu aveam parte decît rar de ecstasy. Nici marijuana nu consumam foarte des – oricum, datorită oboselii, principala stare pe care mi-o dădea era cea de somnolenţă... La un moment dat, m-am trezit într-o situaţie aiurea: aveam la mine mai multe pastile decît aş fi putut consuma într-un an. Cineva a vrut să scape de ele şi mi le-a pasat. Erau proaste, ieftine, şi, cum mi se încredinţaseră peste 30 de bucăţi, am dat din ele. Aşa am intrat în bucluc.

A doua zi, după ce am trecut, pentru scurt timp, pe la birou, mi-am anunţat nişte cunoştinţe că am pastile. Era în miezul zilei. M-am întors acasă, unde le ţineam, ca să le dau mai departe. Un amic a venit, a luat cîteva, mi-a dat banii şi