După ce reuşise să se formeze cu greu, pătura de mijloc se află în pericolul dezintegrării. Măsurile economice luate de guvern, lipsa oricărei perspective şi degradarea nivelului de trai apropie clasa medie de limita de jos a piramidei sociale şi o împing spre emigrare.
Scăderea salariilor bugetarilor de la 1 iunie cu 25% şi a pensiilor cu 15% se va răsfrânge asupra clasei de mijloc. Veniturile mai mici ale populaţiei atrag, de la sine, un consum mai mic şi deci o scădere a activităţii în mediul privat.
„Prevăd că măsurile luate, aparent doar la nivelul bugetarilor şi al pensionarilor, vor duce la dispariţia multor întreprinderi mici şi mijlocii,pentru că nu vor mai avea mediul în care să funcţioneze", consideră profesorul de economie Mircea Coşea.
În plus, fără un sprijin intern, micii întreprinzători vor fi şi mai vulnerabili în competiţia de pe piaţa europeană. La toate acestea se adaugă şi anunţata reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, care loveşte tot în clasa de mijloc, „costul copilului" fiind cel mai puternic resimţit la mijlocul piramidei sociale.
Economia şi implicit clasa de mijloc au crescut pe creditare şi consum şi s-au prăbuşit când cele două segmente nu au mai funcţionat. Diminuarea salariilor, reducerea numărului de angajaţi cu aproximativ un milion în ultimii doi ani şi creşterea ratei şomajului la 8,4% au dus la o scădere a consumului populaţiei cu 8,3% în 2009. Asta după ce, un an mai devreme, înregistrase o creştere de 6,1%.
SCHIMBĂRI SOCIALE
Analizate în detaliu, toate aceste măsuri economice luate sau anunţate de guvern în ultima perioadă lovesc în fiecare dintre categoriile profesionale ale acestei clase de mijloc, distrugându-le statutul social şi ceea ce reuşiseră să acumuleze până acum.
Reducerea salariilor bugetarilor loveşte în primul rând în educaţie, sănătate şi administraţie