…pana acum cateva luni, referendumul era o arma extrem de necrutatoare – lovea logica, spinteca bunul simt si decapita studiile de specialitate cu taisul implacabil al unei singure replici: “asa a vrut poporul!” Cand ma opuneam din rasputeri referendumului pentru un parlament unicameral si consideram bipolarizarea scenei politice un rau de proportii, argumentele imi erau retezate mai mult sau mai putin politicos cu “asa a decis poporul, la referendum“. Vointa populara era pentru alde Basescu, Boc sau Udrea, de neocolit. Ghilotina populara lovea implacabil.

Si, brusc, a amutit. A ruginit intr-o clipita, taisul i-a ruginit intre doua delegatii ale FMI, poporul s-a retras de la urne pe strada si de aici in discursurile despre popor. Unde e, domnule, poporul ala, la intelepciunea caruia faceam apel de dimineata pana seara pentru a ne reforma constitutia, parlamentul si sistemul electoral? Ce s-a intamplat cu el? S-a evaporat peste noapte? S-a prostit intre doua declaratii prezidentiale?

Macar daca am invata din greseli. Macar daca ne vom aduce aminte si altadata, cand vom mai fi tentati sa transformam vointa populara in arma totala, politiceni si alegatori deopotriva, ca instrumentul referendumului nu e o ghilotina, ci o sabie cu doua taisuri. O sabie cu doua taisuri care de multe ori poate functiona ca un bumerang, intorcandu-se impotriva celui care a aruncat-o.

Zicea Hegel, in Filosofia Dreptului [Nota: stiu, Hegel suna putintel ciudat, dar cu putin efort, poate fi inteles]: “…de aceea opinia publica merita sa fie respectata si dispretuita in egala masura – dispretuita pentru expresia ei concreta si pentru constiinta concreta pe care o exprima; admirata pentru baza ei esentiala, o baza care abia palpaie mai mult sau mai putin vizibil in expresia ei concreta. In sine, opinia publica nu are criteriu de discriminare si nici abilitatea de a extrage din