Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de un milion de euro pentru 35 de microbuze şcolare

Publicat in Adevarul, vineri 28 mai 2010 ·

Comasarea a 20 de unităţi de învăţământ din judeţul Vrancea a provocat o avalanşă de cereri pentru microbuze şcolare.În prezent, sute de elevi sunt obligaţi să facă naveta pe banii lor. 31 de şcoli au cerut 35 de microbuze, care costă circa un million de euro.

Pe adresa Inspectoratului Şcolar Vrancea au ajuns valuri de cerereri pentru microbuze şcolare, care să asigure transportul elevilor pe distanţe lungi.

31 de unităţi de învăţământ din tot judeţul au cerut 35 de microbuze şcolare, unele solicitând chiar şi câte două maşini.

Inspectorul general-adjunct, Stan Rogoz spune că la această oră, în judeţul Vrancea, sunt 40 de microbuze şcolare, insuficiente pentru numărul de elevi.

"Numărul mare de cereri vine în urma comasărilor unor unităţi de învăţământ, iar necesitatea transportului şcolar este tot mai mare", a afirmat inspectorul.

În opinia lui Stan Rogoz toate şcolile sunt îndreptăţite să primească un astfel mijloc de transport.

"Am solicitat tuturor unităţilor de învăţământ să ne raporteze dacă au microbuz şcolar şi în ce stare se află acesta, ca să putem avea o situaţie concretă. Conform solicitărilor pe care le-am primit din teritoriu ar mai fi nvoie de 35 de astfel de maşini", a comentat Rogoz.

Copiii întârzie la şcoală

Cei mai mulţi dintre copiii care fac naveta stau de la primele ore ale dimineţii la "ocazie".

Alexadra Cucu este elevă în clasa a V-a la Şcoala nr. 1 din Garoafa. Ea stă la Bizigheşti, comună aflată la aproape zece kilometri de şcoala unde învaţă şi, de cele mai multe ori, ajunge cu întâziere la cursuri.

"Plec pe la 6.30 ca să ajung la ora 8.00 la şcoală. Întârzii aproape în fiecare zi pentru că cei de la ocazie nu prea ne iau din stradă. Iarna este cumplit de frig şi au fost zile în care a trebuit să mergem mai bine de jumătate din drum pe jos", susţine eleva. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 21 minute
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°