Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii RATB au decis după discuţiile cu Oprescu: 85% din mijloacele de transport în comun vor circula în timpul grevei

Publicat in Adevarul, vineri 28 mai 2010 ·

85% din mijloacele de transport în comun din Capitală vor circula marţi, 1 iunie, când a fost anunţată grevă generală, este decizia luată de sindicaliştii din RATB după discuţiile cu primarul Sorin Oprescu.

UPDATE Acuzat că sindicatul pe care îl conduce ar fi spăgător de grevă, preşedintele Sindicatului Transportatorilor RATB, Mircea Ionescu a subliniat că "dacă în România a avea o atitudine civică responsabilă înseamnă a fi spăgător de grevă", atunci nu se dezice.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor RATB, Mircea Ionescu, a spus, la finalul discuţiile cu primarul general, că în mod normal circulă zilnic în Capitală 537 de tramvaie şi troleibuze, iar dintre acestea în 1 iunie vor fi pe trasee 85%, informează Mediafax.

"Am decis să nu facem grevă de solidaritate întrucât măsurile de austeritate anunţate de Guvern nu ne afectează", a declarat Mircea Ionescu.

El a precizat că cele 1.000 de autobuze care ies zilnic pe trasee în Bucureşti vor circula şi în 1 iunie, când a fost anunţată greva de solidaritate.

"Dacă administraţia dispune de un parc de autobuze suplimentar, marţi vor ieşi în traseu mai multe autobuze decât într-o zi obişnuită, dar este decizia administraţiei dacă acest lucru se va întâmpla", a precizat Ionescu.

Liderul sindical a mai spus că la Uniunea Sindicatelor din Transportul Public Local sunt afiliaţi 2.400 de şoferi de pe troleibuze şi tramvaie, dar doar 1.200 vor să intre în grevă.

Sindicaliştii de la metrou şi RATB fac grevă de solidaritate în 1 iunie, cu oprirea activităţii între orele 4.00 şi 16.00, şi vor intra ulterior în grevă generală dacă va fi nevoie, din cauza scăderii salariilor angajaţilor, a anunţat, vineri, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ioan Rădoi.

Rădoi a precizat că în 1 iunie metroul şi troleibuzele şi tramvaiele din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°