Premierului Boc iar i s-a uscat gura, spo- rovăind, joi, pe tema Scrisorii de intenţie către FMI, bătută de mult în cuie şi ţinută timbrată sub pretextul unor negocieri la care liderii sindicali au jucat rol de Bulă. Totuşi, simţindu-şi poziţiile şubrezite, liderii sindicali s-au mai dez- meticit (chiar dacă unii lasă impresia de cozi de topor), iar partidele de opoziţie stau cu moţiunea de cenzură pe ţeavă. O situaţie in- grată au cârjele PD-L (UDMR, UNPR şi Mi- norităţile), unde en- tuziasmul sprijinirii guvernului s-a mai dezumflat, lăsând loc cârtelilor faţă de mă- surile luate bezmetic de Boc, pe partitura scrisă de Băsescu. Asta, cu atât mai mult cu cât, tot mai in- sistent, societatea cere debarcarea celui mai prost şi mai compromis gu- vern postdecembrist, iar cele trei formaţiuni nu-s prea fericite ca, după un eşec lamentabil al portocaliilor, să se prăbuşească şi ele electoral.

La întrebări gen “De ce Boc nu-şi dă demisia de onoare?”, vin răspunsuri simpliste, tip “Pentru că nu o are şi ţine cu dinţii de scaun”. Nu cred. Mai curând, acest personaj are ordin, ştie el de unde, să nu plece, ci să tragă cât mai mult de timp. În fiecare zi mass-media dezvăluie noi şi incredibile afa- ceri oneroase, contrac- te sfidător atribuite ciocoilor şi politicienilor portocalii şi umfla- te pe seama Bugetului, matrapazlâcuri învâr- tite în familie. Dacă ar cădea Guvernul, oricât de bine ticluite ar fi astfel de afaceri, multe ar deveni dosare pena- le, cu azimut Jilava. Şi atunci, cum să fie lăsat Boc să plece? Cum be- neficiarii prostiei, in- diferenţei culpabile in- competenţei sau ne- glijenţei sale să nu se zbată să-l menţină cu orice preţ, chiar sfidând o ţară-ntreagă, la Victoria?