Astăzi, la "Cerna", se vor întâlni absolvenţii primei promoţii a acestei instituţii de învăţământ. Din 1970 şi până în prezent, aceştia s-au întâlnit întotdeauna, demonstrându-şi ataşamentul faţă de o vârstă de aur şi, de asemenea, căutând să aducă un omagiu cadrelor didactice care au contribuit la conturarea personalităţii lor.
Din această promoţie fac parte şi Nela Vâlceanu, farmacist în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Controlul Medicamentului, doctorul în arheologie Florin George Topoleanu, directorul Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, Neculai Crăciun, cercetător în agronomia brăileană, Nicolae Anghel, profesor la Academia Tehnică Militară. La această întâlnire pictorul Ion Bujor expune tablouri dintr-o expoziţie personală pregătită anume pentru eveniment; de asemenea, Ioana Andrei va expune lucrări de design.
Este organizată şi o microexpoziţie de carte, la care şi-au adus contribuţia: Ioana Andrei - volume de poezie şi proză, Octavian Osanu - manuale şcolare de istorie redactate în anii din urmă, Neculai Crăciun - lucrări de cercetare din domeniul agronomiei. Astăzi, la "Cerna", se vor întâlni absolvenţii primei promoţii a acestei instituţii de învăţământ. Din 1970 şi până în prezent, aceştia s-au întâlnit întotdeauna, demonstrându-şi ataşamentul faţă de o vârstă de aur şi, de asemenea, căutând să aducă un omagiu cadrelor didactice care au contribuit la conturarea personalităţii lor.
Din această promoţie fac parte şi Nela Vâlceanu, farmacist în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Controlul Medicamentului, doctorul în arheologie Florin George Topoleanu, directorul Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, Neculai Crăciun, cercetător în agronomia brăileană, Nicolae Anghel, profesor la Academia Tehnică Militară. La această întâlnire pictorul Ion Bujor expune tablouri dintr-o expoziţie personală pregătită anume pentr