România e ţara în care oricine îşi poate bate joc de oricine fără să fie tras la răspundere. După 20 de ani de privatizări făcute de-a valma, timp în care s-a decimat tot ce se putea decima, de la industrie şi agricultură până la servicii, "fruncea ţării" s-a trezit că nu mai avem nimic, că nu mai merge nimic, că ne-am întins mai mult decât ne era plapuma şi că din nou trebuie să strângem cureaua. Că vrem să regândim strategia energetică a ţării, că cea de acum doi ani nu mai este de actualitate, dar trebuie să ţinem cont şi de nevoile industriei, care nu mai există, şi că nu mai avem chimie...
Şi ca să pună şi cireaşa pe tort, se mai gândesc şi că ar trebui subvenţionate ramuri care înghit bani degeaba de ani buni, mărind gaura din bugetul şi-aşa sărăcit. Ce dacă Fondul Monetar Internaţional se opune? Ce dacă toate statele din jur ne arată cu degetul şi spun "Aşa nu"? Ai noştri din toate timpurile fac tot ce ştiu şi ce au făcut până
ne-au adus în halul în care suntem.
Nu mai departe de ieri, secretarul de stat pe probleme de energie din Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a afirmat că strategia energetică trebuie adaptată cu cea industrială, cu cea chimică, dar că acest lucru nu se poate realiza pentru că... nu există strategii pentru astfel de sectoare. "Strategia energetică trebuie adaptată cu cea industrială, cu cea chimică. Ştie cineva care este strategia pe chimie? Nu prea ştie nimeni, în afară de faptul că vor gaze ieftine. Privatizarea ne-a interesat foarte mult, dar ce se întâmplă cu siderurgia? Constatăm că politica e la ei, dacă vor să închidă un combinat, îl închid, nu-i interesează. Eu dau exemple generale. Eu cum mă dezvolt, când văd că scade consumul cu 10%? Privesc corect în viitor? Nu privesc corect în viitor", a afirmat el.
Întrebându-se cu ce vine statul într-o astfel de energie, Şerban a constatat că "aproape cu nimic". "
