Cu toate că nu o spune explicit, deputatul PDL dă de înţeles că va vota împotriva guvernului propriului partid şi îşi asumă consecinţele votului.
Mircia Giurgiu nu pare impresionat de ameninţarea cu excluderea din partid. El spune că a candidat din partea sindicatelor şi principala datorie morală o are faţă de colegii săi sindicalişti. Giurgiu afirmă că susţinerea sa pentru Guvernul Boc s-ar putea încheia la votul moţiunii de cenzură. Cum veţi vota la moţiunea de cenzură anunţată de PSD? Am avut discuţii chiar azi (ieri – n.red.) cu pensionarii din cartierul Grigorescu, m-am întâlnit cu sindicatele şi vom vedea, dar, în principiu, ştiu cum o să votez, am informat şi partidul, dar, deocamdată, mai sper că se vor găsi alte soluţii. Daniel Buda a spus că, dacă veţi vota moţiunea, veţi fi exclus din partid. Vă asumaţi acest risc? Eu am candidat din partea sindicatelor şi în 2004, şi în 2008, chiar am avut, în campania electorală, o întâlnire cu sindicatele la sediul partidului, cu mai mulţi lideri de sindicat. Ei m-au susţinut în campania electorală şi acum nu pot să le întorc spatele. Sindicatele şi guvernele sunt, întotdeauna şi peste tot în lume, în tabere adverse. în ce măsură aţi crezut dumneavoastră că veţi reuşi să fiţi şi sindicalist, şi membru al partidului de guvernământ? în primul meu mandat nu am avut nici o problemă cu guvernul. De câte ori am avut câte o problemă, am încercat să o rezolv, şi nici acum nu am avut nici o problemă, decât în toamna anului trecut, când au apărut câteva probleme şi am informat că, dacă nu reuşesc să rezolv, mă autosuspend din partid, pentru că era o problemă socială şi eu, de la bun început, asta am făcut, de când am intrat în parlament. Eu m-am dus acolo să rezolv problemele sindicatelor. Dar nu m-am aşteptat niciodată să ajung în situaţia în care să fiu nevoit să votez în parlament scăderea salariilor, pensiilor, ajutoare