Acum câteva luni, un dermatolog din Belgia s-a adresat Ordinului Medicilor (OM), întrebând dacă o cosmeticiană poate efectua, în locul lui, tratamente de epilaţie cu ajutorul laserului. După cum relatează revista bruxelleză LE GENERALISTE, în nr. 957, Consiliului Naţional al OM nu i-a fost uşor să răspundă, deoarece nu există nicio prevedere foarte precisă referitoare la utilizarea laserului în scopuri medicale, nici măcar dacă e vorba de o „simplă“ epilare, chiar fără a exista vreo patologie subiacentă. Până la urmă, solicitantul a fost informat că dacă tratamentul cu laser este utilizat pentru diferite afecţiuni ale pielii (anomalii vasculare, alterări pigmentare, cicatrici patologice, hirsutism etc.), e considerat drept act medical şi efectuarea lui trebuie să fie asigurată de un medic care are experienţa necesară. (...)
În ceea ce priveşte epilarea cu laser, OM din Belgia consideră că şi în cazul în care medicul constată că nu există vreo patologie subiacentă, este în interesul pacientului ca recurgerea la asemenea tehnici să fie strict reglementată, în sensul definirii competenţelor necesare, precum şi a asigurării condiţiilor de igienă şi securitate. În aşteptarea unei asemenea legislaţii, ţinând seama de efectele ce le poate avea asupra sănătăţii folosirea laserului, OM estimează că, în absenţa unei pregătiri profesionale recunoscute oficial, utilizarea tehnicilor amintite chiar şi în scopul unei s Publicitate imple epilări este o prerogativă a medicului ce are o pregătire în acest sens. Legislaţia actuală nu permite medicului să delege o cosmeticiană pentru a executa un asemenea act. • Tromboflebita este subiectul unui alt articol din acelaşi număr al săptămânalului belgian şi se referă la cercetările unor specialişti olandezi în acest domeniu. Ei au studiat mai ales cazurile în care tromboflebita (TF) este (sau poate fi) însoţită de o tromboz