Metafora diafană, dulceagă, sentimentală, încântătoare şi-a trăit traiul şi nu se mai poartă. Din neantul cosmosului estetic s-au ivit noi apariţii planetare: metafora senzuală, cea dură, cele livreşti, stranii sau chiar teribile. Pe o orbită de mijloc gravitează astăzi metafora insolită, neaşteptată sau şocantă. Sintagma ei poetică este alcătuită din contopiri expresive care produc mirare, nedumerire, uimire. Funcţia lor este de a buscula atenţia, a o dezmorţi şi a o face să amorseze percepţia unei metarealităţi, unei înlănţuiri cognitive diferită de obişnuit, de cotidian. Descifrarea acestei metarealităţi în care suntem ademeniţi să facem un salt semantic ne produce o satisfacţie „matematică“, adică asemănătoare cu rezolvarea unui „puzzle“, realizând o plăcere nu atât estetică, ci gnostică. Modul de a alătura cuvintele îngăduie înţelegerea să sară, ca din piatră în piatră, pe felurite sensuri care bănuim că există, dar numai poetul este capabil să ni le arate. Placheta de versuri RESTITUŢII VESPERALE, de Dan Armean, ne oferă una din exemplificările actuale. (...)

Poemele sale de respiraţie nu prea lungă se aştern liniştit în pagină şi, citindu-le, am crede că stăm de vorbă cu un amic, dacă nu am tresări din când în când la întâlniri cu figuri de stil neaşteptate. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în admirabilul poem Amprenta, în care poetul ne spune: încet/privind în sudoare/forma inversă/a trupului tău (metaforă senzuală care ţinteşte departe, tocmai la Giulgiul de la Torino), care este lipsit de pribegia surâsurilor (frumos redată efemeritatea lor). Acestea despicau chipul şi – surpriză – alte locuri de Publicitate taină/în părţi/niciodată asemănătoare care rimează cu faliile nepăsătoare şi chemări tulburătoare. Poemul este, cum am spus mai sus, izbutit şi îl apropie pe autor de optzecişti. Pe acelaşi teritoriu de senzual, ba chiar erotic se