Ce aproape era paradisul în copilărie! Nu-ţi trebuia cine ştie ce ocol ca să-l nimereşti, ori vreo hartă complicată. Doar dădeai colţul pe şoseaua mare, şi, gata, te trezeai în poveste. O lume de basm, cum se întâmpla atunci cu magazinele săteşti.

"La Roşoiu" găseai turtă dulce, spirale, dropsuri, eugenii, bezele, biscuiţi şi rahat. Dar nu orice rahat, ci din ăla cu cacao! Mirosurile îmbietoare de halva şi marmeladă, de untdelemn de floarea-soarelui răzbăteau până în drum şi cine le putea rezista? Intram bâzâit de roiuri de muşte, multe şi lacome, şi zăboveam îndestul, ameţit de închipuirile înfiripate din zahăr tos. Şedeam aşa vrăjit şi-mi desfătam papilele înflorite ca nişte nuferi în aromele plutitoare.

Ronţăiam în imaginaţia deszăvorâtă bomboanele umplute cu lapte şi pralină, sau cu miere. Când terminam, mestecam hulpav bezelele albe şi pufoase. Şi eugenii înfulecam, şi turtă dulce, dar mai ales rahat cu cacao! Mi se făcea deodată sete şi înghiţeam în sec. Mă ardea pe gât şi simţeam cum mi se răscoleşte stomacul de la atâtea miresme. Uneori, strângeam cu chiu, cu vai un franc şi asta mă arvunea fericirii.

Căci, în schimbul monedei fermecate, primeam zece biscuiţi, din ăia populari, pătrăţoşi şi fragezi. Mi-i planificam cu grijă, unul pe zi. Aşadar, zece zile de dorinţe potolite în care-mi legumeam în tihnă poftele. Alteori, reuşeam să adun doi lei şi-mi cumpăram şi rahat cu cacao, Dumnezeule, ce bucurie! (Adesea, cercetând şanţurile de la răscruci, recuperam din bănuţii morţilor plecaţi dincolo şi o goneam direct "La Roşoiu", să-mi târguiesc firimiturile de răsfăţ.) Astfel arăta o bucată de paradis în copilărie.

Cealaltă bucată nu era departe. O despărţea numai un gard. "La Florache" era un alt magazin, de obiecte de uz casnic. Un miros puternic şi înţepător de gaz te izbea de la uşă. Mă fascinau rafturile pline cu