Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Stefan Mazare este pentru constituirea Aliantei pentru Salvarea Romaniei

Publicat in Ziua Constanta, vineri 28 mai 2010 ·

Liderul organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, ieri, p că „trebuie făcut absolut orice, inclusiv ce spune Mitrea" referitor la construirea unei alternative solide la actuala putere, formaţiune alcătuită din PSD şi PNL care s-ar putea numi Alianţa pentru Salvarea României. „N-a zis nimic rău Mitrea. Ca să nu murim şi ca să nu ne îngroape definitiv ăştia, trebuie făcut absolut orice. Orice trebuie făcut. Păi după situaţia în care am ajuns trebuie să meargă orice alianţă ca să nu murim de foame', a afirmat primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Politicienii responsabili din PSD şi PNL au datoria să construiască o alternativă solidă la actuala putere, care să fie înregistrată la tribunal, a declarat ieri senatorul social-democrat Miron Mitrea. El sugerează, într-o postare pe blog, că o astfel de construcţie politică s-ar putea numi Alianţa pentru Salvarea României, una dintre formaţiuni urmând să propună, la viitoarele alegeri, candidatul pentru preşedinte, iar cealaltă, candidatul pentru funcţia de premier.

Mitrea a subliniat că rămâne adeptul unei separări între doctrinele de stânga şi de dreapta, dar a adăugat că, într-o perioadă de criză, se impun mutări curajoase pe scena politică românească.

Politicienii responsabili din PSD şi PNL trebuie să înţeleagă că este datoria lor faţă de această ţară să construiască o alternativă solidă la actuala Putere. Eu cred că soluţia este constituirea unei Alianţe pentru Salvarea Romaniei. O alianţă politică înregistrată la tribunal, care să susţină candidaţi comuni la alegerile locale şi parlamentare din 2012 sau la eventualele alegeri anticipate. Candidaţii la posturile de primari şi la posturile de preşedinţi ai consiliilor judeţene vor fi candidaţi ai Alianţei pentru Salvarea României. Peste tot unde este posibil, PSD şi PNL vor avea candidaţi comuni, iar în localităţile

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov: Două persoane au fost atacate de urs

Mediafax acum 26 minute
Update Angajaţii ISU Braşov intervin duminică seara după ce două persoane au fost atacate de urs în localitatea Crizbav. Conform pompierilor, este vorba de o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, care prezintă două plagi superficiale în zona renală

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Germania: Social-democraţii lui Scholz au devansat la limită extrema dreaptă în scrutinul regional din Brandenburg (exit-poll)

HotNews acum 30 minute
Social-democraţii (SPD) cancelarului german Olaf Scholz s-au impus la limită în faţa partidului de extrema-dreaptă AfD în alegerile regionale din landul Brandenburg, deşi pe tot parcursul campaniei s-au situat în urma acestei formaţiuni, conform son

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum o ora
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°