Ediţia a 63-a a Festivalului de la Cannes (12-23 mai) s-a încheiat cu noi succese, în competiţia principală şi în secţiunea „Un Certain Regard“, pentru producţii cinematografice asiatice. Anul acesta, românii au obţinut doar un premiu pentru scurtmetraj, în cadrul secţiunii „Quinzaine des Réalisateurs“. Palme d’Or-ul nu mai ajunsese la un film asiatic din 1997, atunci cînd iranianul Abbas Kiarostami şi japonezul Shôhei Imamura îşi împărţeau trofeul cannez. Anul acesta, marele cîştigător a fost regizorul Apichatpong Weerasethakul, cu filmul său Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, unul dintre cele mai bune ale unei competiţii nu prea strălucite. Cineastul şi artistul thailandez se află la a treia selecţie la Cannes (prima, din 2002, fiind în secţiunea „Un Certain Regard“) şi, totodată, la al treilea premiu. Excelent primit de criticii prezenţi pe Croazetă, Uncle Boonmee... (coproducţie Marea Britanie–Thailanda–Franţa–Germania–Spania) depăşeşte limitele filmului de gen (peliculele cu fantome sînt foarte apreciate de publicul asiatic) şi se dovedeşte un superb film de autor. Înainte de a părăsi lumea pentru a coborî, conform credinţei, în adîncurile pămîntului, protagonistul Boonmee (Thanapat Saisaymar) se întreţine cu soţia şi fiul său, ambii decedaţi, şi îşi revede vieţile anterioare. Deşi Apichatpong Weerasethakul a pornit de la un caz real, el a ticluit poveştile din film inspirîndu-se din benzi desenate thailandeze şi din vechi emisiuni de televiziune. Un alt film asiatic care şi-a găsit un loc binemeritat în palmaresul cannez este Poetry al cineastului coreean Lee Chang-dong, recompensat cu premiul pentru cel mai bun scenariu. Mija (interpretată de legendara actriţă Yun Jung-hee), o doamnă cochetă şi stilată, îi are în grijă atît pe nepotul iresponsabil Wook, cît şi pe Kang, un bătrîn semiparalizat şi năzuros. În timp ce primele semne ale maladiei A