Dacă Academia Braziliană de Litere din Rio de Janeiro formează un fel de familie, atunci ea a început să semene cu toate familiile din lume - adică să posede o anumită poziţie socială recunoscută.

Şi astfel, în loc să-i primească doar pe marii scriitori, indiferent de originea şi de poziţia lor, ea a lăsat de cîtăva vreme, discret, uşa întredeschisă pentru diplomaţi, politicieni, jurişti, teologi, oameni cu talent literar discutabil, dar urcaţi pe solide socluri sociale. N-au mai fost obligatorii talentul ori succesul literar; a devenit însă obligatorie apartenenţa la elită. Academia are astăzi aspectul unui club de factură britanică, cel mai select dintre cluburile ţării. Intrarea la Academie nu mai înseamnă consacrarea unei glorii literare, ci a unei glorii de preferinţă mondene.

Examinînd lista actuală a nemuritorilor brazilieni, observăm că în ea figurează fostul Preşedinte al ţării şi actual Preşedinte al Senatului, alături de fostul Vicepreşedinte al ţării, de fostul Ministru de Externe şi de cîţiva cunoscuţi diplomaţi. Contribuţia acestora la îmbogăţirea literaturii braziliene este, cum uşor ne putem închipui, ca şi inexistentă, dar nu pentru stilul prozei lor au pătruns ei în înaltul for.

La cealaltă extremă, găsim totuşi şi cîţiva scriitori: romancierul de succes Paulo Coelho, prozatorii Joăo Ubaldo Ribeiro, Nelida Pinon, Carlos Heitor Cony, ba chiar şi un poet de prim rang, figură proeminentă a secolului, Lêdo Ivo. Lingvişti? Unul singur, Evanildo Bechara.

In rest, majoritatea absolută a grupului celor 40 este formată de categoria specific braziliană a oamenilor de litere la modă, a acelor personaje publice care sunt puţin jurnalişti, puţin jurişti, puţin istorici, cîte ceva din toate astea, dar mai ales persoane cu enormă influenţă. S-ar zice că apartenenţa lor la Academie a fost decisă cu mulţi