Fiii Vechiului Mănăştur au obţinut în instanţă anularea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de sub centrul comercial. Curtea de Apel a dispus joi anularea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de la Şapca Verde dintre firma Polus, a omului de afaceri Arpad Paszkany, şi societatea Agroindustriala.
Instanţa de judecată a menţinut soluţia dată anul trecut de Tribunalul Comercial, care a anulat contractul de vânzare a terenului de 34 de hectare, de la marginea Clujului, la limita cu comuna Floreşti, în punctul cunoscut sub numele de Şapca Verde. Decizia instanţei de judecată este definitivă şi executorie, chiar dacă mai există încă o cale de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parcări la licitaţie
Avocatul Claudia Drăgan, reprezentantul reclamanţilor, ne-a declarat că teoretic s-ar putea cere imediat radierea din Cartea funciară a centrului comercial Polus şi constituirea titlurilor de proprietate pentru cei peste 90 de membri ai asociaţiei Fiii Vechiului Mănăştur. „Apoi vom vedea. Sunt mai multe soluţii, vânzarea terenurilor investitorilor interesaţi, după cum vor decide reclamanţii”, a spus Drăgan.
Reclamanţii şi-au dobândit după război terenurile prin împroprietărire, din averea confiscată a vechiului moşier Mikes. Trecut în propietatea statului, terenul a fost dat în administrare Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Katalin Roy Chowdhury, moştenitoarea grofului Mikes, a încercat şi aceasta să intre în posesia terenulului.
Pagubă de zeci de milioane de dolari
În anul 1998, Comisia de fond funciar a Prefecturii a atribuit terenul de la Şapca Verde firmei Agroindustriala, care l-a vândut firmei Polus. Artizanii tranzacţiei dintre Polus şi Agroindustriala au ajuns fie în închisoare, Cristian Istrătescu- director Agroindustriala, fie în atenţia DNA, rectorul USAMV Liviu Mărghitaş, fostul