Nerespectarea calendarului de majorare a contribuţiei la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) a generat pierderi de 200 milioane de euro în 2009 şi 2010 pentru cei cinci milioane de clienţi, suma urmând să crească până la un miliard de euro până în 2017, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
"În 2009, Pilonul II a încasat primă lovitura grea din partea Guvernului, prin îngheţarea contribuţiei la 2%, în locul unei creşteri la 2,5%, conform legii, cel mai redus nivel din Europa şi din lume. Prin această masură, cei cinci milioane de contributori au pierdut deja 200 de milioane de euro în 2009 şi 2010, iar măsura le va produce în continuare pierderi de încă 800 de milioane de euro până în 2017", se arată într-un comunicat al Asociaţiei.
APAPR mai arată, că pe termen lung, măsura din 2009 va reduce pensiile private ale actualilor salariaţi cu până la 15%.
"În pofida tuturor argumentelor tehnice prezentate de specialiţti în ultimele trei săptămâni, Guvernul încă nu a renunţat la ideea reducerii contribuţiei virate către Pilonul II de pensii private obligatorii, plănuind astfel să naţionalizeze Pilonul II şi să amaneteze viitorul a peste cinci milioane de salariaţi cărora le-a garantat la lansarea sistemului, în 2008, că vor putea obţine o pensie decentă din sistemul privat", se menţionează în comunicat.
Pe 19 mai, EVZ a scris despre faptul că pensiile private obligatorii vor fi redusă de la 2,5% din salariul brut, cât este în prezent, până la 0,5%, le-a spus oamenilor de afaceri ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, în cadrul unei întruniri de la minister. Potrivit lui Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), „această decizie reprezintă o naţionalizare a pensiilor private care amanetează viitorul persoanelor care a