După ce varianta cu Victor Piţurcă antrenor vehiculată de Adrian Mititelu pare să fi căzut, fostul selecţioner fiind aproape de a semna cu Steaua, patronul Ştiinţei este obligat să aleagă alte piste.
Una a fost deja testată, Ştefan Stoica, însă fostul tehnician al Universităţii nu a dat un răspuns, el aşteptând un contract afară.
În schimb, tot din capitolul „foşti“, Nicolo Napoli, în prezent liber de contract, şi-a manifestat interesul de a reveni la Craiova, unde a lucrat un sezon şi jumătate.
„Nu am oferte din România, dar, dacă m-ar solicita cineva, m-aş întoarce. Aş reveni şi la Universitatea, de ce nu? Nu sunt certat cu Mititelu“, a spus Napoli, conform prosport.ro.
Mititelu ar mai putea merge tot pe mâna cuplului Laurenţiu Reghecampf - George Biţă, însă va trebui să găsească pe cineva cu Licenţa Pro pentru a sta pe bancă.
„Eu am terminat ceea ce am avut de făcut, am reuşit să salvez echipa de la retrogradare. Ce voi face de acum înainte nu ştiu. Voi avea o întâlnire cu Adrian Mititelu şi vom discuta despre viitor. Eu vreau să rămân la Craiova. Depinde acum şi ce vrea Adrian“, a spus Reghecampf la gsptv.
Mititelu mai are şi varianta Mark Wotte, tehnician care este încă sub contract cu Universitatea şi care, după ce-i expiră suspendarea de 30 de zile, vrea să revină la echipă, contând pe onoarea patronului oltean.
Şi Ovidiu Sabău, liber de contract după ce a părăsit FC Timişoara, ar fi o variantă, însă mai scumpă, Mititelu dorindu-l la echipă încă de pe vremea când „Moţul“ antrena Gloria Bistriţa.