Cândva, demult, doi călugări cutreierau pământul. Povestitorii relatează diferit întâmplarea. Când îi numesc Li si Wu, când - pur si simplu - Cel mare si Cel mic, sau Cel tânăr si Cel bătrân, în sfârsit, Cel care urmează calea inimii si Cel care urmează calea intelectului.

Un lucru este sigur: amândoi veneau dintr-o mănăstire cunoscută pentru regulile sale stabilite prin tradiţie, pe care juraseră să le respecte, reguli precum cea de a păstra tăcerea în timpul zilei şi de a nu se lăsa ispitiţi de femei. Drumul îi purtă spre un râu, pe malul căruia aştepta o femeie. Sunt mai multe versiuni: că femeia traversase râul dimineaţa, când apa era mai mică, iar acum, după ploaia musonică, apa râului crescuse şi o împiedica să ajungă acasă; că se rupsese podul; că purta îmbrăcăminte de mare preţ şi se temea să nu-şi ude veşmintele de mătase. Un lucru este cert: femeia era frumoasă şi tânără. Sigur este şi faptul că primul călugăr, să-l numim mai tânăr, şi-a întors privirea de la ea şi, credincios principiilor sale, a traversat râul, trecând pe lângă cea care aştepta ajutor. În schimb, călugărul mai bătrân, fără să stea prea mult pe gânduri, o luă pe femeie pe umeri şi o trecu pe malul celălalt, traversând râul. Femeia i-a mulţumit (unii pretind chiar că i-ar fi strâns mâna călugărului, dar nu toţi povestitorii merg până-ntr-acolo încât să susţină această versiune) şi şi-a continuat drumul, iar cei doi călugări - pe al lor. Aici, din nou, avem versiuni diferite ale poveştii: unii sugerează că, după numai cinci minute, călugărul mai tânăr i-a vorbit celui mai bătrân; alţii afirmă că faptul s-a petrecut cu trei ore sau chiar o zi întreagă mai târziu şi că s-a întâmplat nu în timp ce mergeau pe drum, ci abia la ceasul înserării şi în liniştea unei chilii dintr-o mănăstire; în sfârşit, alţii accentuează faptul că cel mai tânăr dintre călugări încercase în mai mult