Intrebarea isi are rostul, din moment ce acelasi Guvern al lui Emil Boc, pe care presedintele l-a numit de doua ori in functie, a ajuns in situatia de a "restrange drepturile cetatenesti" - astfel justificandu-si neputinta de a plati salariile si pensiile.
Masuri care dintr-un anumit unghi se vad ca un semn de neputinta (iar apoi, ca o consecinta logica, un exces de forta din partea Puterii), de cealalta parte sunt prezentate ca fiind reforma statului si a aparatului bugetar.
Daca majoritatea care l-a votat pe Traian Basescu intru castigarea celui de-al doilea mandat - careia acelasi presedinte i-a promis, in campanie, in repetate randuri, ca tara a iesit din criza si urmeaza cresterea economica, ca isi va incasa salariile la timp, iar pensionarii isi vor primi aceleasi pensii, ba chiar marite - constituie inca o majoritate, Guvernul Boc nu ar mai fi avut nevoie nicio clipa de invocarea articolului 53 din Constitutie, pentru impunerea unor decizii impotriva drepturilor omului si a propriilor cetateni. Oricat de dure, cetatenii ar fi inteles necesitatea si utilitatea masurilor de stopare a crizei, ar fi inteles sensul si posibilul rezultat al aplicarii lor.
Faptul ca guvernantii au apelat insa la forta, tradeaza fragilitatea masurilor si disperarea Executivului. Impunerea fortata a taierilor de la buget, prin restrangerea drepturilor si libertatilor cetatenesti, dupa ce tu (actuala putere) ai castigat alegerile cu doar cateva luni in urma promitand exact opusul a ceea ce faci acum si presupunandu-se ca stiai foarte bine (dupa cum insusi presedintele a recunoscut) tot ceea ce avea sa urmeze, are o singura interpretare. Frica, disperarea, nestiinta, panica si gravitatea crizei de idei si solutii a guvernantilor, nu a celor guvernati.
Se poate spune, de fapt, ca intre cei care ajung sa invoce "prevenirea consecintelor unei