Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dulgheru dă azi piept cu Wozniacki la Roland Garros » Prima întîlnire

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 28 mai 2010 ·

Caroline Wozniacki şi Alexandra Dulgheru nu s-au mai întîlnit pînă acum în circuitul profesionist

Turul al treilea la turneele de Mare Şlem programează întîlniri între favoriţi. Este şi cazul partidei de azi dintre Caroline Wozniacki şi Alexandra Dulgheru. Favorita trei contra favoritei 31. La turneul de la Varşovia, unde românca s-a impus, daneza a fost cap se serie numărul unu, dar nu s-au încrucişat, pentru că daneza s-a retras din partida cu Jie Zheng din cauza unei probleme la gleznă. Deşi participarea ei la Roland Garros era pusă sub semnul întrebării, Caroline a venit la Paris şi a reuşit două victorii convingătoare, etalînd un joc consistent. Iar glezna pare s-o ţină.

Zgura este suprafaţa preferată a Alexandrei, dar nu şi a Carolinei. Raportul victorii înfrîngeri pe covorul ruginiu în 2010 este 7-5, în timp ce al româncei este de 15-5. Daneza, numărul trei mondial a fost învinsă pe zgură de Zvonareva, de Safarova, de Martinez-Sanchez, de Alona Bondarenko şi de Jie Zheng, în timp ce "Piti" a înregistrat insuccese la Clijsters, la Vinci, la Stosur, la Petrova şi la Safarova.

Caroline Wozniacki

Data naşterii: 11 iulie 1990 (19 ani)

Locul naşterii: Odense (Danemarca)

Înălţime : 1,77 m

Greutate: 58 kg

Dreptace, rever cu două mîini

Jucătoarea profesionistă din 18 iulie 2005

Locul în clasamentul WTA: 3

Titluri WTA în total: 7

Titluri WTA în 2010: 1

Raport victorii-înfrîngeri în total: 198-83

Raport victorii-înfrîngeri în 2010: 25-10

Cel mai bun rezultat în turneele de Mare Şlem: finală US Open 2009

Bani cîştigaţi din tenis: 3.903.671 de dolari

Caroline Wozniacki şi Alexandra Dulgheru nu s-au mai întîlnit pînă acum în circuitul profesionist

Turul al treilea la turneele de Mare Şlem programează întîlniri între favoriţi. Este şi cazul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îndeamnă cetăţenii americani să părăsească Libanul. Tensiuni tot mai mari între Israel şi Hezbollah

Ziare.com acum 42 minute
Ambasada SUA în Liban îi îndeamnă pe cetăţenii americani să părăsească Libanul atât timp cât sunt disponibile zboruri comerciale, din cauza conflictului actual dintre Israel şi Hezbollah. Departamentul de Stat al SUA a emis sâmbătă o recomandare de

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Mediafax acum 36 minute
Soldaţi israelieni înarmaţi au intrat în clădire duminică dimineaţă în timpul unei transmisiuni în direct, relatează BBC. Telespectatorii au urmărit cum soldaţii i-au înmânat ordinul de închidere şefului biroului din Cisiordania, Walid al-Omari, car

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 53 minute
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 8 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 9 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 11 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 13 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Bilanţul ajutoarelor de stat pentru sinistraţii din Galaţi. Peste 110 tone de alimente, distribuite

Mediafax acum 12 ore
Consiliul Judeţean Galaţi a prezentat bilanţul provizoriu al ajutoarelor de stat acordate sinistraţilor din comunele gălăţene inundate. Până în prezent au fost distribuite peste 110 tone de alimente şi 212.000 litri de apă. În zona calamitată au mai

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/21°